Prima pagină » Știri » Percheziții în județul Dolj, la persoane suspectate de spălare de bani și evaziune fiscală

Percheziții în județul Dolj, la persoane suspectate de spălare de bani și evaziune fiscală

Percheziții în județul Dolj, la persoane suspectate de spălare de bani și evaziune fiscală
Polițiștii au făcut, miercuri, 28 de percheziții în municipiul Craiova și în mai multe comune din județul Dolj, 12 persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani, prin care ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 22 de milioane de lei, urmând să fie audiate.

Anchetatorii au percheziționat 28 de locuințe din municipiul Craiova și din comunele Coșoveni, Farcaș, Pielești și Poiana Mare, județul Dolj, fiind vizate 12 persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul materialelor reciclabile (feroase și neferoase), se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2011-2014, persoanele bănuite ar fi folosit facturi fictive și ar fi înregistrat operațiuni economice nereale. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, estimat până în prezent, este de 22.000.000 de lei”, a precizat sursa citată.

Cele 12 persoane vor fi duse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, anchetatorii urmând să decidă dacă în cazul acestora vor fi luate măsuri preventive.

Perchezițiile au fost făcute de peste o sută de polițiștii de la IPJ Dolj, sub coordonarea procurorilor Parchetului Tribunalului Dolj.

Citește și