PERCHEZIȚII ÎN TIMIȘOARA, la membrii unei grupări de falsificatori de bani
Unsprezece percheziții au loc, miercuri dimineață, la Timișoara, fiind vizați membrii unei grupări specializate în falsificarea de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit șefului DIICOT Timiș, Mircea Andreș, procurorii DIICOT, alături de polițiști de la crimă organizată, monitorizau această rețea de aproximativ un an, fiind vorba despre o grupare ai cărei membri falsificau bancnote de 100 și 200 de lei, pe care le plasau apoi pe piață.
Până în prezent, gruparea, formată din zece persoane, a reușit să plaseze aproximativ 100 de bancnote falsificate, la Timișoara.
Miercuri dimineață, anchetatorii au descins la locuințele membrilor grupării, perchezițiile fiind în desfășurare la Timișoara.