Percheziții la Consiliul Județean Timiș, vizând nereguli la un proiect cu fonduri europene

Publicat: 15 10. 2013, 15:37
Actualizat: 28 09. 2018, 16:20

Procurorii DNA fac percheziții, marți după-amiază, la sediul Consiliului Județean Timiș, instituție condusă de Titu Bojin (PSD), într-un dosar care ar viza nereguli într-un proiect de informatizare finanțat cu fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La sediul Consiliului Județean Timiș are loc, marți după-amiază, o percheziție a procurorilor DNA în Biroul Informatizare al instituției.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează proiectul „Eficientizarea serviciilor publice oferite de către Consiliul Județean Timiș prin implementarea serviciilor de e-guvernare”, care are ca scop eficientizarea comunicării online a CJ cu primăriile din județ.

Anchetatorii urmează să verifice modul în care a fost implementat acest proiect, mai exact modul în care au fost instalate calculatoarele și cum au fost instruiți cei care lucrează în cadrul acestui proiect cu fonduri europene.

Președintele CJ Timiș, Titu Bojin (PSD), nu se află în instituție, fiind plecat la București.

Proiectul a fost început în timpul mandatului lui Constantin Ostaficiuc (PDL) la șefia CJ Timiș și a fost finalizat în mandatul lui Titu Bojin. De altfel, Bojin a fost cel care a semnat procesul-verbal de recepție finală a proiectului.

Conform contractului de finanțare, valoarea proiectului a fost de 1.473.322 lei, din care contribuția CJ Timiș a fost de 30.000 de lei, la care se adaugă TVA.