Percheziții la firme care distribuiau legume și fructe în hipermarketuri, suspectate de evaziune de 1,3 milioane de euro
Anchetatorii au descins, joi dimineață, la sediile a nouă societăți comerciale și la locuințele a șapte persoane, din București și județele Constanța, Prahova și Ilfov, într-un dosar înregistrat la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, în care procurorii Parchetului Tribunalului Ilfov fac cercetări pentru evaziune fiscală, fiind vizate firme care comercializează legume și fructe, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Ilfov.
Potrivit IPJ Ilfov, în perioada ianuarie – septembrie 2014, un mare distribuitor de legume-fructe de pe piața autohtonă a achiziționat legume și fructe din spațiul intracomunitar, prin intermediul unor firme de tip fantomă. Ulterior, produsele au fost valorificate în marile lanțuri de magazine din țară, fără a înregistra și declara organelor fiscale operațiunile reale efectuate, pentru a nu plăti taxele aferente. Prejudiciul produs în acest fel a fost estimat la peste 1,3 milioane de euro.
Surse din Poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că firma Uludag Quality SRL, deținută de un cetățean turc, făcea achizițiile intracomunitare de legume și fructe, apoi le vindea firmei distribuitoare Ager Fruit SRL.
În urma perchezițiilor vor fi ridicate 11 persoane, dintre care trei sunt oameni de afaceri turci, procurorii care îi vor audia urmând să stabilească dacă iau măsuri preventive în cazul acestora, au precizat sursele citate.
Perchezițiile sunt făcute de polițiștii ilfoveni, împreună cu luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Ilfov. Acțiunea este sprijinită de Serviciul Român de Informații.