Percheziții la firme de consultanță, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani
Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, peste 120 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului Tribunalului București, fac 44 de percheziții în Capitală și în județele Ilfov și Dâmbovița, urmând să fie puse în executare 36 de mandate de aducere, într-un dosar privind evaziune fiscală și spălare de bani.
Conform sursei citate, suspecții, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale, au înregistrat contabil și au declarat fiscal cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, cheltuieli reflectate de servicii fictive de consultanță în afaceri, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul adus bugetului statului este de aproximativ 11.000.000 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată, conform Poliției.
Persoanele vizate urmează să fie audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 4.
Potrivit unor surse din Poliție, în acest dosar ar fi vizate firme de consultanță în afaceri, între care SC Merchandising Provider Company, QB Promotion Company, Pro Communication Advertising și Ferma de idei SRL, iar între persoanele care vor fi aduse la audieri sunt Mădălina Sorana Cristea, Răzvan Warincshi , Antonia Mihai și Cătălina Țîrlea.