Percheziții la o grupare care a produs și vândut etnobotanice. Zeci de consumatori au ajuns la spital

Percheziții la o grupare care a produs și vândut etnobotanice. Zeci de consumatori au ajuns la spital
Publicat: 29/01/2015, 09:28

Potrivit unui comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați, împreună cu ofițeri de poliție ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, au făcut 28 de percheziții în județele Galați, Brăila și Tulcea, într-un dosar vizând destructurarea unei grupări de trafic cu droguri de risc și substanțe etnobotanice.

Conform sursei citate, membrii grupării sunt suspectați că începând cu luna martie 2014 au procurat, deținut și vândut, inclusiv unor persoane aflate în penitenciare, droguri de mare risc, respectiv comprimate ecstasy, precum și marijuana.

De asemenea, există suspiciuni că membrii grupării au produs importante cantități de produse etnobotanice, prin impregnarea unor substanțe cu efect psihoactiv în produse care pot fi consumate prin inhalare ori prizare, ulterior acestea fiind vândute către diferiți consumatori, în special tineri.

Procurorii DIICOT spun că o mare parte a persoanelor care au consumat astfel de substanțe, în ultima perioadă, au avut nevoie de îngrijiri medicale în regim de urgență.

În urma perchezițiilor, la sediul DIICOT Galați vor fi duse pentru audieri 90 de persoane.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că doar în luna ianuarie au ajuns la spital aproximativ 50 de persoane care au consumat etnobotanice produse de această grupare.

Aceleași surse mai spun că până în prezent au fost identificați aproximativ 200 de consumatori.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal