Prima pagină » Știri » Percheziții la Parchetul Tribunalului Iași și la firme. Procurorul Emilian Eva, printre cei vizați

Percheziții la Parchetul Tribunalului Iași și la firme. Procurorul Emilian Eva, printre cei vizați

Percheziții la Parchetul Tribunalului Iași și la firme. Procurorul Emilian Eva, printre cei vizați
Procurorii DNA fac, joi, percheziții la Parchetul Tribunalului Iași, la locuința procurorului Emilian Eva și la mai multe firme suspectate de fapte asimilate celor de corupție și în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național, care ar fi fost comise în perioada 2011-2015.

Direcția Națională Anticorupție arată, într-un comunicat de presă, că se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil, comise în perioada 2011-2015.

În această cauză, procurorii fac zece percheziții în municipiul Iași, dintre care una la sediul unei instituții publice, restul fiind la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituția unde au loc percheziții este Parchetul Tribunalului Iași, de unde procurorii ridică documente din mai multe birouri, printre care și cel al magistratului Emilian Eva, fost procuror la DNA Iași, cel care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu.

De asemenea, procurori fac percheziții și la locuința lui Emilian Eva, acesta urmând să fie adus la DNA Central, împreună cu alte persoane, pentru audieri.

Procurorii sunt sprijiniți în această cauză de Serviciul Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Emilian Eva, fost procuror la DNA Iași, în prezent procuror la Parchetul Tribunalului Iași, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.

În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancționat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu diminuarea indemnizației cu 20 la sută pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupție al unor interlopi ieșeni. Prin aceeași decizie a fost sancționat disciplinar și procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment.

Inspectorii judiciari au stabilit că Emilian Eva și Sorin Călin au avut manifestări care „au adus atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu” și și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

Sancțiunile au fost aplicate de CSM în urma apariției în presa ieșeană a unor informații cu privire la modul în care cei doi procurori au anchetat un dosar de corupție în care au fost trimiși în judecată interlopii Gheorghe Clapon, Francisc Cristodorescu și Gheorghe Rusu-Corduneanu. Interlopii au fost acuzați de trafic sau complicitate la trafic de influență, spălare de bani, ultraj, deținerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. Faptele reclamate în presă se referă la faptul că probele anchetatorilor au fost strânse în mod abuziv, iar dosarul conține mai multe vicii.

Emilian Eva a mai fost cercetat disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii în 2009, după ce unul dintre colegii lui l-a reclamat pentru că l-ar fi rugat să-i înmâneze copii după un raport de constatare dintr-un dosar și i-a cerut detalii din acest dosar în care figura primarul din Dumești, cu care are o relație strânsă de prietenie. În acest caz, Eva a fost găsit nevinovat.

Tot nevinovat a fost găsit și în cadrul unei alte cercetări disciplinare, din 2012, în care era acuzat de „exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”. Această cercetare a survenit după ce procurorul ieșean Vasili Pretula l-a acuzat pe Emilian Eva că a cerut emiterea unor autorizații de interceptare a mai multor telefoane, între care și cel al fiicei lui Pretula, care nu avea nicio legătură cu faptele cercetate de DNA.

Citește și