UPDATE:Aproximativ 3.000 de litri de motorină ar fi fost furați de la RATB; 20 de persoane, reținute
Aproximativ 3.000 de litri de motorină ar fi fost furați din patrimoniul RATB, potrivit unor surse judiciare, Poliția Capitalei anunțând că 20 de persoane au fost reținute în acest dosar, după perchezițiile de miercuri.
Polițiștii Capitalei, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul București, au făcut miercuri 25 de percheziții la mai multe imobile aparținând Regiei Autonome de Transport București (RATB) și la locuințele unor persoane suspectate că au furat combustibil din patrimoniul regiei, în București, Ilfov și Giurgiu.
În urma perchezițiilor, au fost aduse la audieri 20 de persoane, toate fiind ulterior reținute.
Suspecții ar fi sustras carburant din autobuzele parcate, ulterior combustibilul fiind vândut cu ajutorul unor intermediari.
Tot în urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri, telefoane mobile și alte mijloace de probă, precum și cantitatea de 450 litri motorină.
Cercetările sunt continuate în acest caz de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat și tăinuire.
RATB a anunțat că a început, miercuri, o anchetă internă la nivelul tuturor autobazelor, pentru a vedea în ce măsură angajații regiei sunt implicați în furtul de combustibil din patrimoniul instituției.
Perchezițiile sunt efectuate la 25 de adrese din București, de unde vor fi ridicate 20 de persoane, în baza unor mandate de aducere, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului București și Poliției Capitalei.
Persoanele suspectate în acest caz vor fi audiate la Poliția Capitalei.
La acțiune participă 120 de polițiști de la Poliția Capitalei, sub coordonarea Parchetului Tribunalului București.