Percheziții la suspecți de pornografie cu minori, la Reșița. Printre cei vizați se numără un pastor penticostal
Anchetatorii fac percheziții, miercuri, la locuințele a trei bărbați suspectați de pornografie infantilă și trafic de minori în Reșița, surse judiciare afirmând că victimele sunt băieți de 14 și 15 ani care erau racolați pentru relații sexuale, iar printre suspecți se află și un predicator penticostal.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Caraș-Severin, Ancuța Cărbunaru, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că trei percheziții au loc la Reșița, la trei persoane cercetate pentru pornografie infantilă și trafic de minori.
„Sunt trei percheziții în Reșița. Sunt căutate trei persoane în vârstă de 35, 45 și 70 de ani, pentru trafic de minori și pornografie infantilă. Perchezițiile sunt organizate de BCCO Caraș-Severin și Timișoara și DIICOT Caraș-Severin. În acest caz este vorba despre minori, băieți, care au fost racolați în vederea întreținerii de relații sexuale”, a declarat Ancuța Cărbunaru.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, unul dintre bărbați, cel de 35 de ani, a fost găsit de polițiști chiar în pat cu un băiat.
Conform surselor citate, el îi racola pe copii de pe stradă și, după ce întreținea relații sexuale cu ei, îi plasa bărbatului de 45 de ani, care este predicator într-o biserică penticostală, dar și celui de 70 de ani, care la rândul lor întrețineau relații sexuale cu victimele. Băieții racolați au vârste cuprinse între 14 și 15 ani și provin din familii dezorganizate.