Percheziţii până la 2 dimineața la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ: Anchetatorii au ridicat mai multe documente
Anchetatorii au desfăşurat percheziţii la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ de duminică, de la ora 18:30 şi până la ora 2:00 noaptea, ridicând mai multe documente necesare pentru stabilirea cauzelor incendiuluui de la Secţia ATI, soldat cu moartea a zece pacienţi şi cu rănirea a patru cadre medicale.
Percheziții la Spitalul Județean Piatra Neamț
„În cursul zilei de duminică, 15 noiembrie, la unitatea medicală a avut loc o percheziţie, efectuată în baza unui manadat emis de un judecător, pentru ridicarea mai multor documente necesare stabilirii cauzelor care au determinat producerea incendiului din secţia ATI. Percheziţia s-a derulat între orele 18,30 şi 2,00 noaptea, la serviciu fiind prezenţi toţi responsabilii, care le-au pus la dispoziţie organelor de anchetă toate documentele solicitate. Reprezentanţii SJU Piatra Neamţ cooperează cu toate instituţiile abilitate şi oferă întregul suport pentru ca anchetatorii să stabilească în cel mai scurt timp şi cât mai exact modul în care s-a produs tragedia din secţia ATI, în urma căreia zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru cadre medicale au fost rănite”, anunță unitatea medicală.
Parchetul General efectuează cercetări într-un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă după ce 10 pacienţi cu COVID-19, internaţi în secţia ATI, au murit într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, în unul dintre saloane.Doi medici şi două asistente au fost răniţi în incendiu, unul dintre medici fiind transferat la un spital din Belgia.
Incendiu puternic la Spitalul Județean din Piatra Neamț
Zece oameni au murit sâmbătă seară în urma unui incendiu devastator în secția ATI a spitalului din Piatra Neamț. Pacienții decedați erau bolnavi de COVID, internați la terapie intensivă.
Directorul Unității de Standarde din cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Marius Filip, a declarat sâmbătă, că Spitalul Județean Piatra Neamț prezenta nereguli majore în ceea ce privește siguranța personalului și a pacienților.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă că medicul rănit grav în incendiul produs la secția ATI de la Spitalul Județean din Piatra Neamț i-a fost coleg de facultate și l-a descris ca fiind un bun profesionist.
Medicul Cătălin Ioan Denciu se afla de gardă pe secția ATI la momentul tragediei care amintește de Colectiv. În încercarea de a salva viețile celor care se aflau imobilizați la pat, intubați fiind pe secțiile ATI, acesta a suferit arsuri, iar în cursul dimineții de duminică, 15 noiembrie, a fost transferat la un spital de arși din Belgia pentru a primi tratamentul corespunzător