Prima pagină » Știri » ”Pericolul” care îi pândește pe turiștii de pe litoral. Autoritățile au aplicat amenzi de zeci de mii de lei

”Pericolul” care îi pândește pe turiștii de pe litoral. Autoritățile au aplicat amenzi de zeci de mii de lei

Detalii în articol

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de ABADL, până la deschiderea sezonului estival au fost adunate de pe sectoarele de plajă aproape 2.800 de tone de deșeuri, constând în alge, depozite de scoică și corpuri străine (lemn, sticlă, plastic, etc), cantitate care a fost transportată în depozitul ecologic de la Costinești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În urma lucrărilor de igienizare manuală și mecanizată, plajele au fost predate la începutul sezonului estival celor 326 de operatori economici cu care sunt încheiate contracte de închiriere pentru perioada sezonului estival. De la data de 12 mai și până în prezent s-a mai colectat o cantitate de 16.863 de tone de alge, astfel că, de la începutul anului și până în prezent s-au strâns aproximativ 19.662 de tone de deșeuri”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Administrației Bazinale susțin că fenomenul de înflorire algală a înregistrat valori crescute în ultimele 20 de zile în sudul litoralului, de unde a fost strânsă cantitatea de peste 6.000 de tone de alge. În ultimii ani, recordul în ceea ce privește colectarea algelor de pe litoralul românesc a fost înregistrat în anul 2011, când au fost adunate aproximativ 47.000 de tone de alge. Anul trecut au fost colectate 19.176 tone, în 2014 – 18.849 tone, în anul 2013 – 9.565 tone, iar în anul 2012 – 24.750 tone.

„Colectarea depunerilor de alge de la linia țărmului se face manual și mecanizat cu ajutorul utilajelor din dotare. Angajații instituției noastre strâng algele depuse pe sectoarele de plajă libere de contract și intervin la linia țărmului în zona sectoarelor închiriate doar atunci când intensitatea fenomenului algal depășește capacitatea operatorilor de a le îndepărta. Pentru reducerea disconfortului produs turiștilor de fenomenul de înflorire algală, ABA Dobrogea – Litoral acționează în fiecare seară, în funcție de necesitate, în medie cu 45 de muncitori și peste 20 de utilaje”, se mai arată în comunicat.

Pentru strângerea algelor, ABADL acționează pe toata linia țărmului din zona localității Năvodari și până la Vama Veche, numai noaptea, pentru a nu crea disconfort turiștilor aflați pe plajă în timpul zilei.

O situație deosebită cu care s-au confruntat inspectorii ABADL a fost dezafectarea defectuoasă a obiectivelor de pe sectorul de plaja Năvodari II, care cuprinde 54 de subsectoare, unde contractul de plajă a expirat, iar agentul economic ar fi trebuit să predea plaja administratorului în condițiile prevăzute în contract. Pentru nerespectarea măsurilor privind dezafectarea construcțiilor de pe plajă, ABADL a aplicat operatorului de plajă o amendă în valoare de 5.000 de lei.

„Menționăm că în urma dezafectării construcțiilor de pe sectorul Năvodari II s-au generat aproximativ 600 de tone de deșeuri. În urma igienizării efectuate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, noul sector de plaja a fost scos la licitație și a fost predat noilor operatori de plajă”, spun reprezentanții ABADL.

Potrivit acestora, de la sfârșitul lunii iunie, echipele de inspectori au efectuat peste 200 de controale și au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, între care 23 de amenzi, în valoare de 71.000 de lei.

„Menționăm că rolul Inspecției este de îndrumare și control și nu de aplicare a unor măsuri coercitive, astfel că, în urma inspectării sectoarelor de plajă, se dau măsuri de remediere a deficiențelor constatate, iar dacă acestea nu sunt duse la îndeplinire operatorul de plaja este sancționat”, se mai arată în comunicatul ABADL.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile