Pericolul de pe șosele. Obiceiul riscant pe care îl au 6 din 10 șoferi când sunt la volan
Sondajul, realizat în cadrul campaniei naționale de siguranță și prevenție rutieră „Fii treaz la volan!”, arată că 32% din șoferi vorbesc la telefon (în timpul mersului) rar, doar atunci când apar urgențe, 20% vorbesc la telefon fără handsfree din când în când, iar 8%, aproape la fiecare călătorie cu vehiculul.
Mai mult, aproape 40% trimit mesaje text atunci când se află la volan (21% – rar, când apar urgențe, 13% – din când în când, 4% – aproape la fiecare călătorie cu autovehiculul) și aproape 20% au condus sub influența alcoolului cel puțin o dată.
Oboseala la volan se numără printre factorii care pot crește riscul unui accident rutier și, deși aceasta nu reprezintă neapărat un aspect discutat foarte des atunci când vine vorba de siguranța rutieră, este un fenomen întâlnit pe șoselele din România. 54% dintre respondenții care au participat la sondajul „Cât de treaz ești în trafic?” au precizat că li se întâmplă rar să se simtă obosiți atunci când conduc, însă 3% dintre ei se simt des obosiți la volan. De asemenea, întrebați dacă au ațipit vreodată în timp ce conduceau, 8% au recunoscut că au pățit acest lucru.
Datele sunt cu atât mai importante cu cât parcurgerea drumurilor din afara localităților pe timp de noapte – una din situațiile cu risc crescut în care există pericolul de a adormi la volan – reprezintă o practică destul de des întâlnită. Astfel, 16% dintre șoferii participanți la sondaj conduc zilnic în afara localităților pe timp de noapte, 33% fac acest lucru de câteva ori pe săptămână, iar 31%, de câteva ori pe lună.
Consumul de băuturi alcoolice reprezintă o altă activitate care poate crește riscul de accidente în trafic. Conform sondajului, aproape 1 din 5 șoferi a condus sub influența alcoolului cel puțin o dată (18% dintre respondenți).
O parte din accidentele rutiere se produc și ca urmare a neatenției sau nerespectării regulilor de circulație de către pietoni: în anul 2015, 1 din 5 accidente grave a fost provocat de indisciplina pietonilor, conform datelor publicate în „Buletinul siguranței rutiere. Raport anual 2015″, realizat de IGPR.
Peste 70% dintre respondenții care au participat la sondajul „Cât de treaz ești în trafic?” au declarat că traversează neregulamentar (66% fac acest lucru ocazional, în timp ce 7%, în fiecare zi). Mai mult, aproape 40% au traversat trecerea de pietoni în fugă cel puțin o dată (18% – foarte rar, 17% – uneori, 5% – adesea).
Distragerea atenției este o altă problemă care poate crește riscul unui accident rutier. Peste 60% dintre pietoni sunt atenți la ecranul telefonului mobil în timp ce merg pe stradă (scriu mesaje, se joacă etc.) – 49% fac acest lucru ocazional, în timp ce 12%, foarte des.
Dintre toți participanții care au răspuns întrebărilor din cadrul sondajului, 60% au declarat că merg cu bicicleta: 39% doar în scop recreativ, iar 21% atât în scop recreativ, cât și folosind-o ca mijloc de transport (pentru a ajunge la serviciu, la cumpărături, la sală etc.). În ceea ce privește frecvența cu care bicicliștii circulă în trafic, 16% fac acest lucru zilnic, 36% – de câteva ori pe lună, iar 31% – de câteva ori pe an. Doar 17% au declarat că nu ies niciodată cu bicicleta în trafic.
Potrivit sondajului, 77% dintre bicicliști nu folosesc niciun echipament de protecție când circulă cu bicicleta, conform declarațiilor participanților la sondajul „Cât de treaz ești în trafic?”. De asemenea, 11% poartă doar cască, în timp ce doar 12% poartă atât cască de protecție, cât și genunchiere, cotiere și alte elemente de siguranță.
De asemenea, 45% dintre participanții la sondaj care merg pe bicicletă semnalizează cu mâna schimbarea direcției de mers de fiecare dată, în timp ce 30% fac acest lucru doar uneori, iar 26% nu adoptă deloc această practică.
Sondajul ApPA mai arată că 54% dintre motocicliști poartă atât cască de protecție, cât și îmbrăcăminte de protecție, în timp ce 29% optează doar pentru cască, iar 17% nu folosesc deloc echipament de protecție atunci când circulă cu motocicleta. De asemenea, peste jumătate dintre motocicliști se strecoară printre mașini, în trafic: 23% fac acest lucru de cele mai multe ori, în timp ce 30%, doar când este foarte aglomerat. Nu în ultimul rând, 8% dintre motocicliști au declarat că au călătorit cel puțin o dată sub influența alcoolului.
În cadrul sondajului „Cât de treaz ești în trafic?”, desfășurat în perioada 21 august 2017 – 17 septembrie 2017 în mediul online, prin intermediul platformei www.treazlavolan.ro, au participat 8.081 de respondenți, majoritatea (76%) având între 18-25 de ani. Din totalul respondenților, 76% au fost bărbați, iar 23%, femei. De asemenea, 81% dintre participanții la sondaj (6.574) sunt șoferi, 60% (4.816) au declarat că merg pe bicicletă, iar 9% (732) s-au încadrat la categoria motocicliștilor, folosind acest mijloc de transport. Dintre șoferii care au participat la sondaj, 72% conduc zilnic, 20% – de câteva ori pe săptămână -, 6% – de câteva ori pe lună, iar 3%, mai rar de o dată pe lună.