Permisele de conducere cu conținut armonizat UE ar putea intra în vigoare în ianuarie 2013
Noile permise de conducere vor avea coduri armonizate cu cele ale Uniunii Europene, legate de problemele medicale ale conducătorului auto, adaptările autovehiculului și aspecte administrative ce vizează categoriile, potrivit unui proiect de act normativ supus dezbaterii publice.
Punerea în circulație a noilor permise de conducere se va face începând cu 19 ianuarie 2013, iar cele eliberate până la această dată vor fi recunoscute până la expirarea perioadei lor de valabilitate, se arată în proiectul de ordin al ministrului Administrației și Internelor, supus dezbaterii publice.
Potrivit proiectului, noile permise vor avea aceeași formă ca actualele documente, modificările vizând doar conținutul acestora. Proiectul de act normativ include, astfel, mențiuni referitoare la caracteristici și dimensiuni, precum și elemente privind prevenirea falsificării.
„Potrivit proiectului de act normativ, modificările vizează conținutul permisului, respectiv fața II (verso), pentru o mai bună gestionare a regimului categoriilor permisului și înscrierea în document a informațiilor privind categoriile naționale, precum și unele date de natură administrativă. Totodată, stabilește codurile armonizate ale Uniunii Europene care se înscriu în permisul de conducere”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marți, de Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
Codurile privind problemele medicale are conducătorului auto se referă la corecția sau protecția vederii șoferului, dacă acesta poartă proteză sau aparat auditiv și dacă poartă orteză sau proteză la unul sau la ambele picioare.
Din aceleași coduri, polițiștii rutieri vor afla dacă șoferii au permisul eliberat cu restricții de conducere pe timpul zilei în prima oră după răsărit și înainte cu o oră de apusul soarelui, dacă au voie să conducă doar dacă sunt însoțiți de un titular al unui permis de conducere și dacă au voie să conducă doar în perimetrul unei anumite zone.
Aceleași coduri vor da informații despre adaptările autovehicului, respectiv în privința adaptării cutiei de viteze, a ambreiajului, a mecanismelor de frânare și accelerație, a dispozitivelor de comandă, a direcției, a oglinzilor și a scaunului șoferului.
În privința motocicletelor, codurile vor indica dacă acestea au frână cu comandă unică, frână de mână sau de picior adaptate, manetă de accelerație adaptată, cutie de viteză sau ambreiaj adaptate și oglinzi sau comenzi adaptate.
De asemenea, în cazul motocicliștilor, unul dintre coduri va arăta dacă înălțimea scaunului permite conducătorului să aibă ambele picioare pe suprafața drumului în același timp în care stă așezat pe scaunul motocicletei.