Prima pagină » Știri » Persoane suspectate de cămătărie, șantaj și violare de domiciliu, reținute în Capitală

Persoane suspectate de cămătărie, șantaj și violare de domiciliu, reținute în Capitală

Persoane suspectate de cămătărie, șantaj și violare de domiciliu, reținute în Capitală
Polițiștii Capitalei au făcut percheziții la domiciliile membrilor unui grup infracțional, suspectați de comiterea unor infracțiuni de cămătărie, 12 persoane fiind reținute pentru continuarea cercetărilor, informează, Poliția Română.

Polițiștii Capitalei au făcut percheziții la domiciliile membrilor unui grup infracțional, suspectați de comiterea unor infracțiuni de cămătărie, 12 persoane fiind reținute pentru continuarea cercetărilor, informează, Poliția Română.

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au pus în executare, marți, mai multe autorizații de percheziție emise de Judecătoria Sectorului 2 București, la domiciliile membrilor unui grup infracțional, suspectați de comiterea unor infracțiuni de cămătărie.

La domiciliile suspecților au fost găsite mai multe obiecte contondente, bâte, cuțite, contracte de amanet, telefoane mobile, o agendă cu însemnări reprezentând evidența sumelor împrumutate, a dobânzilor percepute și a termenelor scadente, precum și un pistol cu proiectile de cauciuc deținut ilegal.

„Totodată, 12 persoane au fost conduse la sediul Secției 7 Poliție, în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicat.

În perioada septembrie – noiembrie, judiciariștii Secției 7 Poliție, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au documentat activitatea infracțională a membrilor grupului, stabilind în sarcina acestora săvârșirea mai multor infracțiuni.

„În fapt, cei în cauză ar fi dat bani cu dobândă mai multor persoane, fiind ajutați la strângerea și recuperarea banilor împrumutați și a dobânzilor aferente de mai mulți cunoscuți. Prejudiciul total este estimat la suma de aproximativ 610.000 de lei”, se arată în comunicat.

De asemenea, extinzând cercetările, în sarcina unuia dintre membrii grupului s-a stabilit faptul că, în 3 noiembrie, ar fi luat cu forța o minoră de 14 ani, pe care ar fi transportat-o cu un taxi într-o localitate din județul Ilfov, unde ar fi întreținut, prin constrângere, raport sexual cu aceasta.

„Cercetările sunt continuate de polițiștii bucureșteni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cămătărie, șantaj, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, complicitate la viol și mărturie mincinoasă, cu 12 dintre membrii grupului în stare de reținere”, se mai arată în comunicat.

Citește și