Prima pagină » Știri » Persoanele care nu au stagiul minim de cotizare la sistemul public de pensii își pot „cumpăra vechimea”. Violeta Alexandru: Ordonanța care instituie această posibilitate a fost aprobată

Persoanele care nu au stagiul minim de cotizare la sistemul public de pensii își pot „cumpăra vechimea”. Violeta Alexandru: Ordonanța care instituie această posibilitate a fost aprobată

Persoanele care nu au stagiul minim de cotizare la sistemul public de pensii își pot „cumpăra vechimea”. Violeta Alexandru: Ordonanța care instituie această posibilitate a fost aprobată
Ministrul Muncii a anunțat că, potrivit ordonanței care a fost aprobată joi în ședința de guvern, cetățenii au posibilitatea de a-și „cumpăra vechime”, în vederea completării stagiului de cotizare la Stat, pentru obținerea pensiei în limită de vârstă. Astfel că, cei care se apropie de pensie și din diverse motive nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani, vor putea plăti o sumă minimă de 558 de lei lunar, pentru a „cumpăra” cel mult 6 ani de asigurare. 
Violeta Alexandru a postat pe contul de Facebook că a fost aprobată în ședința de guvern ordonanța prn care pâna la 31 august 2021 persoanele care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea obținerii unei pensii pentru limită de vârstă pot „cumpăra vechime”.
Una dintre problemele semnalate de oameni este legată de faptul că au perioade de timp în care nu au fost asigurați la sistemul public de pensii

„Una dintre problemele semnalate de oamenii cu care sunt într-un dialog continuu, aflați acum în țară sau în străinătate, este legată de faptul că au perioade de timp în care nu au fost asigurați la sistemul public de pensii din România în trecut, din diverse motive: au lucrat fără un contract de muncă în țară sau în străinătate sau, pur și simplu, nu au avut un loc de muncă. Au așadar perioade de timp neasigurate și neavând stagiul minim de cotizare de 15 ani, deși au vârsta de pensionare, nu pot solicita o pensie de limită de vârstă”, a declarat ministrul Muncii. 

„Perioada de asigurare este de cel mult 6 ani iar suma minimă este de 558 lei/lună”

Am propus și a fost aprobată astăzi, în ședința de guvern, ordonanța prin care se instituie posibilitatea ca, pâna la 31 august 2021 să poată “cumpăra vechime” persoanele care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea obținerii unei pensii pentru limită de vârstă. Perioada de asigurare este de cel mult 6 ani iar suma minimă este de 558 lei/lună.
Violeta Alexandru a explicat cum pot beneficia de această măsură, persoanele care sunt vizate de problmea lipsei vechimii în muncă.

Violeta Alexandru: „A fost aprobată, în ședința de guvern, ordonanța prin care se instituie posibilitatea “cumpărării de vechime”

„Persoana interesată va semna cu casa județeană de pensii un contract de asigurare socială în care va menționa perioada în care nu a fost asigurată în sistemul public de pensii în țară sau în străinătate. Plata se poate face fie direct la casa județeană de pensii fie prin transfer bancar în contul indicat de casa județeană.
M-am gândit mult și m-am hotărât să folosim ceea ce se poate recupera din carnetele de muncă scanate acum câțiva ani. A fost un contract executat prost. Pe baza carnetelor de muncă se stabilește stagiul de cotizare sau venitul de natură salarială înainte de 1 aprilie 2001, când nu exista baza de date cu privire la contribuțiile angajaților la nivelul CNPP. Împreună cu echipa CNPP, am identificat posibilitatea ca parte din această scanare să poată fi utilizată. Există arhiva scanată la nivelul caselor județene de pensii, nu este recomandat a fi folosită, din păcate, decât în situații extreme, în care nu există nicio altă soluție pentru dovedirea stagiului de cotizare. Astfel, prin ordonanța aprobată astăzi de Guvern, pe baza unei declarații pe propria răspundere că nu se găsește sau a fost deteriorat carnetul de muncă, persoanele interesate pot solicita caselor județene de pensii să utilizeze informațiile din arhiva electronică pentru a recunoaște vechimea acestora și a le stabili dreptul de pensie. Repet, nu toate carnetele de muncă sunt scanate bine. Dacă oamenii nu pot produce alte documente și dacă se găsesc scanări bune, le folosim”, a scris Violeta Alexandru pe contul de Facebook.
„Primul proiect de ordonanță de urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern vizează modificarea Legii 263/2010 privind sistemul public de pensii. Prin acest proiect de ordonanță de urgență, în termeni populari, persoanele care au vârsta de pensionare și au un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime pentru completarea stagiului de cotizare, fie stagiul minim de cotizare, fie stagiul complet de cotizare, de 35 de ani. Este un proiect foarte important în domeniul pensiilor, care vine să repare o nedreptate pentru pensionarii care, din diverse motive, au stagiul de cotizare incomplet sau nu pot face dovada stagiului complet de cotizare și prin acest proiect de ordonanță de urgență, inițiat de Ministerul Muncii, de doamna ministru Violeta Alexandru, cu avizele tuturor celorlalte ministere implicate, practic, se repară această inechitate și persoanele îndreptățite la o pensie după îndeplinirea vârstei de pensionare pot să își completeze stagiul de cotizare în limita maximă a șase ani și la nivelul salariului minim brut pe economie. Practic, o persoană care, în momentul de față, nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar are vârsta de pensionare sau lipsesc câțiva ani de contribuții din stagiul complet de cotizare de 35 de ani, după adoptarea acestei ordonanțe de urgență, poate încheia un contract de asigurări sociale pentru plata contribuțiilor pentru perioadele respective. Nivelul contribuțiilor sociale care vor fi plătite va fi la nivelul salariului minim brut pe economie”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

Românii au putut să se asigure retroactiv și în perioada 2016-2018

Românii au putut să se asigure retroactiv, respectiv și-au putut cumpăra vechime la pensie pentru perioade de timp din ultimii cinci ani în care nu fost asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale, potrivit Legii nr. 186 din 2016, actualizată prin Legea nr. 238 din 2017. Posibilitatea a fost în vigoare din 27 octombrie 2016 până la sfârşitul anului 2018. În acea perioadă, aproape 43.000 de oameni şi-au cumpărat retroactiv vechime la pensie. În medie, au 54 de ani şi au plătit Casei de Pensii peste 5.000 de lei ca să-şi asigure aproape doi ani vechime la pensie, au spus în exclusivitate pentru Economica.net oficialii Casei Naţionale de Pensii (CNPP).
Autor

Citește și