Prima pagină » Știri » Pescador turcesc oprit cu focuri de armă. Comandantul a fost arestat preventiv

Pescador turcesc oprit cu focuri de armă. Comandantul a fost arestat preventiv

Pescador turcesc oprit cu focuri de armă. Comandantul a fost arestat preventiv
Comandantul pescadorului turcesc care pescuia ilegal în Marea Neagră a fost arestat preventiv, în timp ce ceilalți marinari turci au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de către Garda de Coastă, polițiștii de frontieră au făcut cercetări în cazul ambarcațiunii interceptate luni în Marea Neagră, fiind cercetați opt marinari, cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani, pentru „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție”,”pescuit ilegal și pescuit neraportat al calcanului”, „distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia”, „conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător”, „pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”.

Șase dintre ei au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, iar joi au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului ambarcațiunii, iar ceilalți marinari turci au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Luni, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în Marea Neagră un pescador turcesc aflat la braconat în Zona Economică Exclusivă a României.

Echipajul pescadorului, format din 8 marinari, nu s-a supus somațiilor legale ale polițiștilor de frontieră și a încercat să scape de urmărirea navelor PFR, fapt pentru care polițiștii de frontieră au folosit gradual armamentul de la bordul navei, reușind astfel oprirea pescadorului turcesc și abordarea ambarcațiunii.

Citește și