Pesta porcină se extinde. Peste 250 de porci, omorâți într-o singură zi în județul Dolj
Ultimele focare au fost depistate, miercuri, în comuna Călărași.
Au fost confirmate 9 focare de pestă porcină și au fost sacrificați 259 de porci.
„Miercuri am avut acțiune în satul Sărata din comuna Călărași și au fost uciși 259 de porci. S-au descoperit opt – nouă focare în sat și astfel am decis în Centrul local de combatere a bolilor să luăm măsura uciderii tuturor animalelor. Majoritatea localităților afectate sunt pe Valea Dunării, în total sunt 24 – 25 de localități în care s-a identificat existența virusului”, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al DSVSA Dolj, Costică Retea.
De la începutul apariției pestei porcine în Dolj, în acest an, au fost sacrificați aproape 3.000 de porci.
Medicii spun că virusul este foarte rezistent și se așteaptă ca de la o zi la alta să apară noi focare.