Peste 100 de blocuri din București sunt fără apă caldă și căldură. Ce răspunde ministrul Mircea Dușa

Publicat: 05 12. 2012, 16:59
Actualizat: 26 08. 2014, 18:12

Peste 100 de blocuri, câteva grădinițe și spitalul Malaxa din București nu au apă caldă și căldură din cauza unor avarii la conducte, potrivit prefectului Capitalei, Georgeta Gavrilă. Anunțul a fost făcut miercuri dimineață în cadrul unei videoconferințe cu prefecții și autoritățile administrației publice locale.

Gavrilă a spus că este vorba despre 109 blocuri din zona Rahova, strada Buzoieni, precum și din zonele străzii Vergului și Bulevardului Basarabia.

Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, i-a răspuns prefectului că „este convins” că autoritățile vor lua măsuri pentru a remedia avariile pentru că „și în București vine iarna”.