Peste 100 de parlamentari ar putea beneficia de pensii speciale

Peste 100 de parlamentari ar putea beneficia de pensii speciale
Publicat: 14/04/2015, 19:02

Potrivit proiectului discutat, marți, la ședința grupului deputaților PSD, deputații și senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizație lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizație urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulțirea 0,55% din indemnizația brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizația parlamentarilor și se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege, care încă nu a fost depus.

„Cuantumul indemnizației se acordă în limita a 3 mandate și reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată.
Cuantumul îl reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete indemnizația se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de 6 luni de activitate parlamentară. Indemnizația se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizația brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeași dată. Indemnizația de parlamentar se cumulează cu cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public precum și cu orice alte venituri realizate. Indemnizația este supusă impozitului pe venit și contribuției de asigurări sociale de sănătate, se suportă din bugetul de stat. Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în MO”, se arată în proiect.

Deputatul PSD Petre Daea, unul dintre inițiatorii proiectului, a precizat că este semnat de peste 250 de parlamentari, dintre care peste 87 sunt din opoziție. El a arătat că prin acest proiect „se dorește să se repare ce s-a stricat în guvernarea Boc, când s-au tăiat pensiile și salariile”.

„Acest proiect este inițiat de peste 250 de deputați și senatori și se înscrie în logica de până acum de a repara ce s-a stricat în guvernarea Boc. Cu alte cuvinte, să readucem situația care a fost în 2010, când s-a luat această măsură de tăierea pensiilor și a salariilor. Formula de calcul este o formulă ușoară, care a izvorât din experiența UE, care înseamnă un procent de 0.55% din indemnizația lunară a unui deputat sau senator. Ea rezultă în acest sens nivelul indemnizației din produsul de acest procent de 0,55% și numărul de mandate din Parlament ca deputat sau senator.De exemplu, pentru indemnizația brută de 7.000 cât este acum, pentru un mandat, pensia este undeva la 1.500 lei, pentru trei mandate este undeva la 4.000 lei, este suma maximă. Sunt trei praguri, pragul minim de 6 luni de zile, deci dacă ai stat mai puțin de 6 uni de zile nu beneficiezi de această sumă. Și în Parlamentul European este această practică. Noi ne-am inspirat din această lege a PE și deci este de la un mandat până la 3 mandate. Dacă sunt peste 4 mandate, nu mai contează”, a explicat Daea.

El a mai arătat că, în prezent, indemnizația de parlamentar „nu este purtătoare de spor de vechime”, motiv pentru care pensia ar fi afectată prin acest mod de calcul, iar proiectul de lege „pune în accord lucrurile”.

„Este vorba de a pune în acord lucrurile. Indemnizația unui parlamentar nu este purtătoare de spor de vechime, motiv pentru care indemnizația existentă acum pensia este afectată prin acest mod de calcul. Cu alte cuvinte, dacă ai o sumă de 5.000 lei, la această sumă un parlamentar care are 25-30 de ani vechime, beneficia de un spor de vechime, în cazul acesta nu beneficiază. Motiv pentru care, la calculul pensiei, erau aceste sume deformate cu procentul pe care îl influența sporul de vechime”, a mai spus Daea.

El a adăugat că actul normative este în lucru și că impactul ar fi foarte mic, fiind vorba de aproximativ 100 de parlamentari.

„Impactul este foarte mic, numărul parlamentarilor care beneficiază de un asemnea mechanism este foarte mic, undeva la 100-100 și ceva.Din evidențele noastre erau 120 de pesnionari în 2010, acum sunt 110”, a spus Daea.

El a mai arătat că mai are puțin și iese la pensie și beneficiază de o pensie de 2.500 lei din sistemul public. „Eu mai am puțin și sunt pensionar. Pentru 47 de ani, 8 luni și 5 zile de contribuție, primesc o contribuție de 2.500 de lei, la care se adaugă aceasta de 4.000. Sunt 15 ani în care eu nu am beneficiat de spor de vechime”, a explicat Daea.

El a menționat că sunt și alte categorii care au beneficiat de astfel de mecanisme de calcul al pensiei, cum sunt cei din Justiție sau aviatorii.

„Sunt și alte categorii care au beneficiat de astfel de mecanisme de calcul, cei din justiție și aviatorii. La toți, la rând, am intervenit prin această recalculare astfel încât să aducem pensile la nivelul din 2010”, a adăugat Daea.

El a precizat că și parlamentarii din opoziție au semnat proiectul, care urmează să fie depus când va fi finalizat.

„Binențeles că opoziția a semnat. Sunt peste 260 de semnături și peste 87 de semnături de la opoziție.Actul normative este în dezbatere și vom avea și punctul de vedere al Guvernului și poziția miniștrilor de resort. Îl depunem după ce îl vom termina”, a adăugat Daea.

Parlamentarii nu sunt la prima inițiativă de acest fel, anul trecut un proiect de lege al deputatului PSD Anghel Stanciu pe această temă a fost discutat la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, dar a fost uitat după ce ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat că nu susține proiectul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska