Peste 100 de persoane, suspectate de PROXENETISM, camătă și șantaj, au fost AUDIATE – VIDEO
This browser does not support the video element.
Potrivit DIICOT, procurorii din Olt și polițiștii au făcut, miercuri, 34 de percheziții în orașul Caracal și în comunele Traian, Redea, Drăghiceni, Fărcașele și Tia Mare, din județul Olt, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015, un număr de 7 suspecți au constituit, pe raza municipiului Caracal, un grup infracțional organizat care a avut ca principal scop oferirea de bani cu camătă, precum și impunerea unor taxe de protecție. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, suspecții au acordat împrumuturi cu dobânzi între 20 și 100% lunar, recuperarea sumelor de bani și a dobânzilor aferente realizându-se prin folosirea de violențe, acte de amenințare și șantaj, în scopul intimidării, dar și prin invocarea unor relații în rândul polițiștilor, pentru ca persoanele respective să nu depună plângeri”, arată DIICOT.
La sediul DIICOT Olt vor fi aduse la audieri 120 de persoane.
IGPR precizează că, în același caz, „mai multe persoane violente” ar fi constituit, începând cu anul 2014, un grup infracțional organizat, care dădea împrumuturi cu dobânzi între 20-100% lunar, iar pentru a recupera sumele de bani, ar fi recurs la amenințări, șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal a persoanelor vătămate. De asemenea, membrii grupării ar fi recrutat mai multe persoane pe care le-ar fi transportat în Germania, Anglia și Italia, unde le-ar fi exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituției.