Prima pagină » Știri » Peste 100 de studenți de la UMF Cluj și-au comemorat colegii morți în accidentul aviatic din Ucraina

Peste 100 de studenți de la UMF Cluj și-au comemorat colegii morți în accidentul aviatic din Ucraina

Peste 100 de studenți de la UMF Cluj și-au comemorat colegii morți în accidentul aviatic din Ucraina
Peste 100 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Cluj-Napoca i-au comemorat, vineri seară, pe cei doi colegi ai lor care și-au pierdut viața în accidentul aviatic din Ucraina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Participanții la comemorare, între care s-au numărat studenți români, dar și de la secțiile engleză și franceză ale UMF, s-au adunat în jurul orei 19.30 într-un parc din curtea interioară a universității, unde au adus flori și fotografii cu cei doi tineri decedați și au aprins lumânări.

La ceremonie au participat și două rude ale studentului decedat, care avea dublă cetățenie, română și canadiană, și care și-a pierdut viața alături de iubita sa.

Accesul jurnaliștilor a fost interzis de către conducerea universității clujene, iar participanții la ceremonie au refuzat să facă orice declarație.

Studentul de la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca mort în accidentul aviatic din Ucraina, alături de iubita sa, și ea studentă la Medicină în Cluj, avea cetățenie română și canadiană și studiase la un liceu și la o universitate din Canada.

Pe pagina de Facebook a tânărului apare faptul că acesta a absolvit în 2008 Liceul Ajax din Ontario, iar în anul 2012 a absolvit Universitatea Waterloo, tot din Ontario. Timp de câteva luni, între septembrie 2011 și 2012, el a lucrat la un centru medical din același oraș canadian.

Tânărul, A. A., în vârstă de 24 de ani, s-a născut în Cluj-Napoca, oraș în care mai locuiește doar un unchi de-al său, el emigrând cu părinții în Canada și reîntorcându-se în orașul natal pentru cursuri la cea de-a doua facultate. El era student în anul al doilea la UMF Cluj, la secția engleză.

Colegii săi de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj-Napoca spun că era un student foarte bun, care se simțea mai mult român decât canadian.

„Era înscris la secția engleză, dar se simțea mai mult român decât canadian. Învăța bine, își luase examenele, nu avea probleme, era în anul II. Mi s-au tăiat picioarele când am auzit despre accident. Ce șanse erau să se afle în acel avion care pleca din Olanda în Malaezia?”, a afirmat o studentă a UMF.

Iubita acestuia, O. I., din Germania, tot studentă la Facultatea de Medicină din Cluj și tot la secția engleză, și-a pierdut și ea viața în accidentul aviatic. Cei doi mergeau cu avionul în Australia, la un congres de medicină.

Decanul Facultății de Medicină, Anca Buzoianu, i-a cunoscut pe cei doi și spune că erau studenți foarte buni.

„Din câte știu, mergeau la Congresul despre SIDA în Australia. Erau amândoi studenți foate buni, mai ales el. El era reprezentantul studenților de la secția engleză în Consiliul facultății și în Senatul UMF”, a spus Buzoianu.

Conducerea UMF Cluj a decis să arboreze, vineri, un steag de doliu pe clădirea decanatelor în memoria celor doi studenți.

Un avion de tip Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines care asigura o legătură între Amsterdam și Kuala Lumpur, la bordul căruuia se aflau 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului, s-a prăbușit joi la Snejnoie, în regiunea Donețk, scena unor lupte intense între trupe guvernamentale ucrainene și separatiști proruși. Toate persoanele care se aflau la bord au murit.

Cetățeni din cel puțin nouă țări, între care Australia, Belgia, Canada, Germania, Malaysia, dar și unul cu dublă cetățenie – inclusiv română, se aflau la bordul avionului, care ar fi fost doborât cu ajutorul unui sistem de apărare antiaeriană, potrivit unor oficiali americani.

Citește și