Peste 10.000 de tineri vor să ocupe unul din cele 1.600 de locuri de la școlile de poliție ale MAI
„Până pe 15 iunie, termenul limită, pe cele 1.600 de locuri la școlile de agenți de poliție s-au înscris 10.363 de candidați (8.249 candidați pe 1.300 de locuri, la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și 2.114 pe 300 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca). Cei mai mulți candidați sunt băieți, respectiv 5.734. Aceștia vor candida pe aceleași locuri cu fetele, toți având șanse egale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Pentru a fi admiși într-una dintre școlile de poliție, candidații trebuie să treacă de testarea psihologică și de probele fizice. IGPR anunță că în acest an, criteriul privind înățimea a fost abrogat, motiv pentru care orice candidat care și-a dorit să parcurgă etapele concursului a putut să își depună dosarul.
„În această perioadă, candidații se află în etapa de evaluare psihologică și examinare medicală, urmând ca, în perioada 24 august – 3 septembrie 2018, Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca să organizeze concursul de admitere. Evaluarea performanței fizice a candidaților la școlile de poliție se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ”, informează IGPR.
Totodată, probele de verificare a cunoștințelor vor consta într-un test grilă la disciplinele limba română și limba străină, iar durata studiilor va fi de 1 an.