Olah Zoltan, membru al comitetului de organizare a vizitei Papei Francisc la Șumuleu Ciuc, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că știindu-se un număr exact de pelerini, se pot informa instituțiile care se ocupă de securitate pentru ca participanții să ajungă la timp în sectorul potrivit, de câte echipaje medicale e nevoie și de câte toalete ecologice.
„Vizita Papei Francis la Șumuleu Ciuc este un eveniment istoric. Este îmbucurător că s-au înscris foarte mulți pelerini, numărul depășind așteptările noastre – peste 100.000 până acum, dar numărul ar putea crește în urma interesului manifestat, astfel că am prelungit termenul de înscriere până în 22 aprilie. Cunoscând numărul exact al participanților, putem informa instituțiile care se ocupă de securitate pentru ca pelerinii să ajungă la timp în sectorul potrivit, de câte echipaje medicale e nevoie și de câte toalete ecologice. De asemenea, știm de unde sosesc pelerinii, din care direcții și cu ce mijloace de transport – autobuz, tren, cu mașina, bicicleta, motocicleta sau pe jos. Papa Francisc va sta cinci ore la Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc unde va oficia Sfânta Liturghie”, a spus Olah.
Potrivit acestuia, la vizita Suveranului Pontif la Șumuleu Ciuc și-au anunțat participarea și 356 de preoți și 150 de călugări și călugărițe.
La rândul său, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Timișoara, Pál József Csaba, a declarat că Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc îi atrage pe credincioși ca să fie mai buni.
„Ne onorează foarte multă această vizită, Papa Francisc construiește poduri între Dumnezeu și oameni, dar și între oameni. Oricine construiește unitate între oameni este pe placul lui Dumnezeu. Această vizită nu este doar una pentru catolici, ci pentru toți oamenii de bunăvoință pentru a construi împreună ceva. În urma vizitei ne vom simți mai mult frați și surori”, a spus episcopul Pal.
Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie și va fi prezent la București, Iași, Blaj și Șumuleu Ciuc. Conform programului oficial transmis de Vatican, în ziua de sâmbătă, 1 iunie, Suveranul Pontif va pleca la ora 9.30 cu avionul de la București la Bacău, de unde va lua un elicopter spre Miercurea Ciuc. La Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc Papa Francisc va ajunge cu papamobilul, urmând să oficieze Sfânta Liturghie și să țină omilia celebrării euharistice.