Prima pagină » Știri » Peste 120 de persoane din Suceava au ajuns la spital în ultimele săptămâni, înțepate de căpușe

Peste 120 de persoane din Suceava au ajuns la spital în ultimele săptămâni, înțepate de căpușe

Un număr de 121 de persoane care au fost înțepate de căpușe s-au prezentat, în ultimele trei săptămâni, la camerele de gardă, centrele de primire a urgențelor sau la unitatea de primire a urgențelor din spitalele sucevene, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în zonele Suceava și Rădăuți.

Un număr de 121 de persoane care au fost înțepate de căpușe s-au prezentat, în ultimele trei săptămâni, la camerele de gardă, centrele de primire a urgențelor sau la unitatea de primire a urgențelor din spitalele sucevene, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în zonele Suceava și Rădăuți.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, Ludovic Abiței, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că din 26 aprilie instituția a solicitat spitalelor sucevene să transmită o centralizare a numărului de pacienți care au fost mușcați de căpușe, iar până în prezent s-au înregistrat 121 astfel de cazuri, din care 40 în zona Sucevei, 42 în zona Rădăuți, 9 în zona Vatra Dornei, 13 în Câmpulung Moldovenesc, 12 în zona Fălticeni și 5 în zona Gura Humorului.

Persoanele care au fost înțepate de căpușe s-au prezentat fie la camerele de gardă, fie la centrele de primire a urgențelor de la Spitalele Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, fie la UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava a precizat că astfel de cazuri se înregistrează în fiecare an în perioada primăvară-toamnă, dar că în acest an se constată o creștere a numărului pacienților cu înțepături de căpușe.

Abiței a recomandat celor care doresc să-și petreacă timpul liber în natură să poarte încălțăminte închisă și haine lungi, iar în cazul în care constată că au fost mușcați de căpușe să se prezinte la medic.

La rândul său, directorul adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vârsta pacienților care au fost înțepați de căpușe este cuprinsă între 4 și 78 de ani. Zorescu a spus că persoanelor care au fost înțepate de căpușe li s-a recomandat tratament profilactic cu antibiotice și revenirea la controlul medical după minimum trei săptămâni.

Ea a explicat că medicul infecționist stabilește, în funcție de prezența sau absența simptomatologiei specifice, dacă e cazul să fie continuate investigațiile medicale după această perioadă.

Medicul sucevean a spus că boala Lyme este transmisă de căpușele purtătoare ale bacteriei Borrelia, arătând că nu toate căpușele sunt purtătoare ale acestei bacterii.

„Din datele statistice medicale s-a observat că mai puțin de 50 la sută din persoanele înțepate de căpușe pot dezvolta boala Lyme”, a explicat directorul adjunct al DSP Suceava.

Zorescu a precizat că în cursul anului 2012 s-au înregistrat doar două cazuri de boală Lyme în județul Suceava. Ea a adăugat că alte patru probe recoltate de la pacienți înțepați de căpușe se află în lucru la Institutul Cantacuzino și se așteaptă rezultatul analizelor.

Citește și