Peste 13 tone de carne de pui cu suspiciune de pestă aviară, puse sub sechestru la un abator

Publicat: 12 11. 2014, 19:03

Potrivit reprezentanților Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, cele 13.600 de kilograme de carne puse sub sechestru provin din prelucrarea puilor cumpărați de la o fermă din județul Ialomița, iar măsura a fost luată în urma unei alerte transmise de autoritățile sanitar-veterinare din Ialomița, după ce a apărut suspiciunea de pestă aviară atipică la ferma care a livrat pui către firma vasluiană.

„Suspiciunea de boală infecțioasă a apărut din cauza mortalității ridicate în rândul păsărilor crescute în ferma din Ialomița și ulterior și în cea din Vaslui. Conform procedurilor, au fost prelevate probe și transmise spre analiză către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București, existând suspiciunea, după simptomatologie, de pestă aviară atipică. Până la sosirea rezultatelor, întreaga cantitate de carne, păstrată în condiții corespunzătoare, este ținută sub sechestru”, a declarat, miercuri, directorul DSVSA Vaslui, Traian Petcu.

Conform acestuia, niciun kilogram din carnea cu suspiciunea de boală nu a ajuns în magazinele din județul Vaslui sau din țară.

În urma verificării documentelor de la societatea de creștere și abatorizare a păsărilor din Vaslui, DSVSA a constatat că nu există certificatul sanitar-veterinar care ar fi trebui eliberat de ferma din Ialomița odată cu livrarea celor 36.000 de pui, astfel că firma vasluiană a fost amendată de autoritățile sanitar-veterinare cu suma de 6.000 de lei.