Peste 15 mașini au fost avariate în timpul vijeliei în Capitală
Purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile, a precizat că intervențiile de vineri seară până sâmbătă la ora 6.00 au vizat, printre altele, îndepărtarea unor copaci căzuți pe autoturisme sau pe carosabil (20 de intervenții), dar și a unor elemente de construcție desprinse de la case și blocuri (16 intervenții).
Angajații ISU București au mai intervenit în cazul a 10 conductoare electrice sparte și a patru stâlpi de electricitate rupți.
Peste 15 mașini au fost avariate în Capitală din cauza furtunii din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Bucureștiul și 24 de județe din jumătatea de sud a țării sunt, de vineri după-amiază până sâmbătă după-amaiză, sub atenționare cod galben de ninsoare și vânt, care la rafală depășește 60 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.
Atenționarea a fost emisă pentru București și județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Sibiu, Brașov și Covasna.