Peste 1.500 de persoane protestează față de construirea unei noi fabrici de formaldehidă în România

Peste 1.500 de persoane protestează față de construirea unei noi fabrici de formaldehidă în România
Publicat: 11/01/2015, 16:42

Protestatarii s-au mobilizat pe rețelele de socializare și s-au adunat în jurul orei 14.00 în fața Primăriei Sebeș, unii însoțiți de copii, iar apoi au pornit într-un marș pe străzile din oraș, manifestându-se zgomotos și purtând pancarte cu mesaje precum „Kronospan nu uita / Sebeșul nu te vrea”, „Opriți poluarea! Formaldehida = cancer”, „Dacă alții nu vă lasă / Voi poluați la noi acasă” sau „Nu corporația face legislația”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ora transmiterii acestei știri, grupul de protestatari se află în marș pe străzi, iar pe traseu li se alătură alți oameni, punctul final al acțiunii urmând să fie parcarea din fața companiei Kronospan, potrivit organizatorilor.

Acțiunea de protest de la Sebeș a fost organizată de Grupul de Inițiativă Civică Sebeș, înființat de mai mulți localnici susținuți de organizații ecologice, iar obiectivul principal al acestuia este de a milita împotriva construirii unei noi fabricii de formaldehidă în Sebeș cu o capacitate de 60.000 de tone pe an.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, acțiunea de protest de duminică este autorizată, urmând să se încheie până la ora 18.00.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Grupului de Inițiativă Civică Sebeș solicită autorităților să ia „măsuri urgente pentru stoparea poluării orașului și să interzică continuarea activității principalului poluator, SC Kronospan SA, atât timp cât acesta nu respectă cu strictețe normele europene de protecția mediului”.

„Ținând cont de faptul că autoritățile statului român, obligate prin lege să protejeze mediul, nu dispun la ora actuală de aparatura modernă de ultimă generație necesară măsurării exacte a cantității de noxe emise în atmosferă, locuitorii Sebeșului solicită atât oprirea imediată a acestei instalații noi, cât și a celei vechi, până la rezolvarea definitivă a acestei probleme, rezolvare care va fi prezentată public și prin angajamente cu răspundere juridică. Oamenii din Sebeș și din localitățile învecinate consideră că poluarea masivă resimțită în toate zonele orașului reprezintă o încălcare gravă a dreptului constituțional la sănătate și la un mediu curat”, se arată în comunicatul de presă citat.

Protestatarii consideră că noua fabrică de formaldehidă, cu o capacitate de 60.000 de tone pe an, este „un pericol evident” pentru sănătatea și viața celor peste 150.000 de locuitori din zona Sebeș – Alba Iulia și susțin că procedura de autorizare și revizuire a acordului de mediu este ilegală.

La rândul lor, reprezentanții companiei Kronospan afirmă, într-un comunicat de presă, că noua instalație de producere a formaldehidei pe care dorește să o realizeze respectă toate reglementările, atât din România, cât și din Uniunea Europeană.

Potrivit companiei, investiția este realizată de divizia chimică a a Kronospan, Kronochem, și are autorizație de construire și acord de mediu.

„Pentru obținerea autorizației de construire, Kronochem a derulat întreaga procedură legală în vigoare. La dispoziția publicului au fost puse pe site-ul ARPM și Kronospan Raportul de impact asupra mediului și Raportul de securitate pentru noua instalație. Ambele rapoarte sunt realizate de evaluatori independenți, acreditați și tratează pe larg toate aspectele referitoare la tehnologii, procese de fabricație, protecția mediului”, mai spun reprezentanții companiei.

Compania Kronospan este cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din România, unde a investit peste 500 de milioane de euro și deține două unități de producție la Sebeș și Brașov și un centru logistic la Constanța.

Kronospan a început investițiile în țara noastră în 2004, când a cumpărat de la grupul italian MD Fratti fabrica din Sebeș. Pe lângă platforma de prelucrare a lemnului, la Sebeș, Kronospan deține și o fabrică de formaldehidă care produce 30.000 de tone pe an.

În urmă cu cinci ani, compania Kronospan a mai avut o tentativă de construire a unei fabrici noi de formaldehidă, însă atunci, în urma unor proteste ale localnicilor și a unor controale ale autorităților, s-a stabilit că firma nu a respectat procedurile legale și nu avea toate autorizațiile necesare construcției, fiind nevoită să demoleze instalația.

Ulterior, între Kronospan și Primăria Sebeș a urmat un proces în instanță, după ce compania a contestat decizia de demolare, iar în 2010 Judecătoria Sebeș a dispus demolarea acestei instalații pe motiv că este construită ilegal și aducerea terenului la starea inițială.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Mamele surogat, interzise în Italia. Ce riscă cei care încalcă legea?