Prima pagină » Știri » Peste 16 milioane de euro investiți pentru amenajarea unui complex sportiv polivalent

Peste 16 milioane de euro investiți pentru amenajarea unui complex sportiv polivalent

Peste 16 milioane de euro investiți pentru amenajarea unui complex sportiv polivalent
Un complex sportiv cu sală polivalentă, spațiu de cazare, săli de antrenament și recuperare, pistă de alergare și terenuri exterioare de sport va fi amenajat în orașul Bistrița, printr-o investție în valoare de 16,8 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Contractul pentru amenajarea complexului sportiv polivalent a fost semnat, vineri, la Bistrița, de reprezentanții constructorilor și conducerea Companiei Naționale de Investiții care va finanța realizarea acestuia, în prezența ministrului interimar al Dezvoltării, Daniel Suciu.

„Mă bucur că am reușit să ajungem la semnarea contractului pentru complexul sportiv (…). Este unul dintre cele mai frumoase complexe sportive din România, cu o valoare de 80 de milioane de lei (16.8 milioane euro)” a declarat la semnarea contractelor de execuție ministrul Daniel Suciu.

Noul complex sportiv va avea o sală polivalentă cu o capacitate de 2.700 de locuri, dotată cu o arenă multifuncțională, sală de antrenament, un corp unde vor fi cazați sportivii, vestiare, grupuri sanitare cabinete medicale și săli de recuperare, săli de ședințe, spații administrative tehnice dar și comerciale.

Complexul va avea și terenuri exterioare de sport, toate la standarde de UEFA, terenuri de handbal, de baschet, de tenis, o pistă de alergare cu opt culoare iar sala polivalentă permite transformarea acesteia într-o zonă de concerte sau expoziții în care vor putea încăpea peste 5.000 de spectatori.

„Durata execuției: este de 20 de luni, din care 4 luni proiectare. Construcții efective vizează un corp clădire sală polivalentă (7.350 mp); o pistă de atletism (132.5 m lungime); un teren de handbal (exterior), un teren de tenis (exterior) un teren de baschet (exterior). Vor fi amenajate 475 locuri de parcare auto și 10 locuri de parcare autocare iar suprafața întregului complex va fi de 30.166 mp” a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

În această zonă urmează să fie amenjat, printr-un alt proiect și un stadion cu 12.000 locuri pentru fotbal, o bază sportivă „TIP 1” (teren sintetic de fotbal cu tribună de 500 de locuri, teren de minifotbal/ handbal/ baschet, cort vestiare), o pistă de alergare și un teren de iarbă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme