Prima pagină » Știri » Peste 1.600 de participanți de la Untold au avut nevoie de prim ajutor. 39 de persoane au ajuns la spital

Peste 1.600 de participanți de la Untold au avut nevoie de prim ajutor. 39 de persoane au ajuns la spital

Peste 1.600 de participanți de la Untold au avut nevoie de prim ajutor. 39 de persoane au ajuns la spital
Peste 1.600 de participanți la Untold au avut nevoie de ajutor din partea salvatorilor, 39 dintre aceștia fiind transportați la spital.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în perioada 2-5 august, peste 700 de pompieri, personal medical de urgență și studenți voluntari SMURD au asigurat măsuri suplimentare, la festivalul de muzică Untold din Cluj-Napoca.

Au fost mobilizați pompieri din IGSU, Cluj, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș și Maramureș.

Salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 1.639 persoane, care au semnalat probleme medicale, iar 39 dintre acestea au fost transportate la unități spitalicești. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de duminică spre luni, fiind asistate 524 de persoane.

Comparativ cu ediția 2017 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o ușoară scădere de 4,5%.

Afecțiunile pentru care a fost necesară intervenția salvatorilor au fost diverse, fiind întâlnite solicitări pentru simple excoriații, dureri de cap, consum în exces de alcool până la suspiciuni de fracturi sau traumatisme severe.

Atât pe timpul zilei, cât și noaptea, echipe de salvatori formate din pompieri militari ai ISU au patrulat în zonele unde s-au derulat concerte, pentru a preveni eventuale situații de urgență și pentru a ajuta persoanele cu afecțiuni medicale.

Pe durata festivalului, la locul evenimentului au fost operaționalizate șase puncte medicale avansate, deservite de personal și echipamente medicale ale UPU-SMURD Cluj, precum și studenți voluntari ai SMURD Cluj. Premergător evenimentului, inspectorii ISU Cluj au desfășurat controale preventive atât la amenajările temporare și obiectivele din perimetrul locației, cât și în zonele adiacente.

Foto: Hepta

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?