Prima pagină » Știri » Peste 20 de jandarmi din Timișoara s-au alăturat echipelor care o caută pe adolescenta dispărută. Eleva de 14 ani a plecat dintr-o tabără organizată de o parohie

Peste 20 de jandarmi din Timișoara s-au alăturat echipelor care o caută pe adolescenta dispărută. Eleva de 14 ani a plecat dintr-o tabără organizată de o parohie

Peste 20 de jandarmi din Timișoara s-au alăturat echipelor care o caută pe adolescenta dispărută. Eleva de 14 ani a plecat dintr-o tabără organizată de o parohie
Peste 20 de jandarmi din Timișoara s-au alăturat, sâmbătă, echipelor care o caută pe adolescenta de 14 ani dispărută în Parcul Național Retezat în urmă cu trei zile, ea plecând din locul de campare al taberei în care se afla alături mai mulți copii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Căutările fetei au fost reluate sâmbătă dimineață, după ce fuseseră întrerupte vineri seară din cauza întunericului.

„Echipele de salvare continuă, sâmbătă, căutările tinerei dispărute în 20 august în Masivul Retezat. Numărul salvatorilor montani angrenați în cautări este de 60 de persoane, ei fiind însoțiți de câini specializați în căutarea persoanelor dispărute”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, Lucian Stoichițoiu.

Echipelor de salvare-căutare din Hunedoara li s-au alăturat și 22 de jandarmi de la Gruparea Mobilă din Timișoara, astfel încât în prezent 82 de persoane participă la operațiunea de căutare a adolescentei.

Vineri dimineață, 61 de persoane – salvamontiști, jandarmi montani, pompieri și pădurari – s-au grupat în 14 echipe pentru a o căuta pe fata dispărută în Munții Retezat, fiind aduși și câini de salvare. Ulterior, echipele de salvare-căutare au fost suplimentate, ajungându-se la 73 de persoane. În zonă a fost trimis și un elicopter al Inspectoratului General al Aviației Române, însă fără niciun rezultat.

Adolescenta este instituționalizată într-un centru de plasament din Lupeni, iar când a dispărut, în urmă cu trei zile, mergea, alături de un grup de copii, într-o drumeție spre Lacul Bucura din Munții Retezat.

Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, preotul parohiei Bărbăteni Lupeni, Cristian Olaru, a solicitat DGASPC ca șase copii, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, instituționalizați în centrul de plasement din Lupeni să fie lăsați în Tabăra de Vară Retezat 2014, alături de alți copii din parohie.

„Cei șase adolescenți au fost luați în grijă de preot în tabăra care a avut loc în zona Hațeg-Retezat, Poiana Pelegii, cu traseu spre lacul Bucura, în perioada 19-21 august. În 21 august am fost anunțați despre dispariția fetei și tot atunci au început căutările”, declara, vineri, inspectorul DGASPC Hunedoara Cristina Sav.

Potrivit acesteia, adolescenta dispărută nu are probleme de sănătate, nu este un „copil problemă”, a terminat clasa a VII-a cu media 10 la purtare și nu a lipsit niciodată nemotivat din centrul de plasament.

Ea mai spunea că este o procedură obișnuită ca parohiile sau ONG-urile să solicite preluarea copiilor pentru a-i duce în tabere sau excursii și că aceștia sunt încredințați potrivit legislației în vigoare, până acum nefiind înregistrate incidente în județul Hunedoara.

Pe de altă parte, preotul Cristian Olaru, care a dus-o în tabără pe adolescenta dispărută în Parcul Național Retezat, afirma, vineri, că a vrut să facă o faptă bună și nu s-a așteptat ca fata să plece.

„De șase ani duc copii din centrele de plasament în tabere și excursii și niciodată nu au fost incidente. Adolescenta a plecat voluntar din locul de campare din Poiana Pelegii. Și-a luat cu ea rucsacul cu haine și a plecat fără să o vadă nimeni. Ne-am dat seama relativ repede că lipsește și am căutat-o. Turiștii au văzut-o pe drumul către barajul Gura Apei. Cel mai probabil a luat-o vreo mașină și a dus-o în oraș. Sper ca așa să fie și să o găsim teafără și nevătămată”, declara, vineri, corespondentului MEDIAFAX, preotul Cristian Olaru.

Potrivit acestuia, din grupul din care a plecat fata fac parte 25 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, dintre care șase de la centrul de plasament din Lupeni, și zece adulți.

„În fața grupului mergeau doi adulți, la mijloc erau alți trei adulți, iar eu și restul adulților eram în spate. Ajunși la locul de campare, fata s-a grăbit spre cort și noi am crezut că are necesități fiziologice. Era prima oară cu noi în tabără și era puțin retrasă și tăcută, dar noi am încercat tot timpul să o integrăm. Vorbeam cu ea și o chemam în grup și părea în regulă. Fata este sănătoasă și rațională. Și-a luat ghiozdanul cu haine și a plecat”, a adăugat preotul.

El a susținut că a anunțat salvamontiștii și a plecat în cautarea fetei, însă nu a reușit să anunțe dispariția la 112 deoarece nu avea semnal pe telefonul mobil.

Poliția Română a anunțat, tot vineri, într-un comunicat de presă, că fata „ar fi plecat voluntar din locul de campare miercuri, în jurul orei 16.00, fără a mai reveni”.

Adolescenta are 1,50-1,55 metri înălțime, 55-60 de kilograme, fața rotundă, ochi verzi, păr șaten, tuns scurt, ondulat, cu breton neregulat. La data dispariției, fata purta un hanorac de culoare maro, cu imprimeu portocaliu, pantaloni negri, pantofi sport albi și un fes negru. Fata avea un rucsac roșu și negru, în care avea doar articole de îmbrăcăminte, fără documente de identitate sau bani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun