Peste 20.000 de fani s-au adunat la concertul trupei Red Hot Chili Peppers din Capitală

Publicat: 31 08. 2012, 21:29
Actualizat: 29 09. 2018, 21:38

Peste 20.000 de fani s-au adunat pe Arena Națională din București, unde vineri seară, începând cu ora 21.00, va susține un concert legendara trupă americană Red Hot Chili Peppers, aflată la primul ei show în România.

La ora difuzării acestei știri, stadionul este plin de fani care așteaptă concertul celor de la Red Hot Chili Peppers, iar spectatorii continuă să vină, la intrările în Arena Națională nefiind formate cozi.

Până în prezent, au susținut concerte trupele programate în deschiderea show-ului formației Red Hot Chili Peppers – AAAK și Grimus.

Concertul formației Red Hot Chili Peppers de la București face parte din turneul de promovare a celui mai recent material discografic al ei,”I’m With You”. Turneul a debutat pe 27 iulie, în SUA, în prezent desfășurându-se în Europa.

Miercuri, ei au concertat la Zagreb, iar de la București vor pleca la Sofia, unde au programat un concert sâmbătă. Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că membrii trupei ar urma să plece din România imediat după susținerea concertului de pe Arena Națională.

Membrii formației Red Hot Chili Peppers au ajuns la București joi, în jurul orei 17.58, cu un avion privat, care a aterizat pe Aeroportul Băneasa.

Chad Smith, toboșarul trupei Red Hot Chili Peppers, a declarat, glumind, la sosirea pe aeroportul Băneasa, că este fiul ilegitim al lui Ilie Năstase și al Nadiei Comăneci.

„Poate nu știți, dar sunt fiul ilegitim al lui Ilie Năstase și al Nadiei Comăneci și am venit acasă”, a declarat Chad Smith, glumind, jurnaliștilor prezenți la aeroport. El a adăugat, despre concertul de vineri seară, că publicul se va distra foarte mult.

Vineri, artiștii americani s-au odihnit în camerele lor din hotelul bucureștean în care au fost cazați, după ce joi noaptea au petrecut în Centrul vechi al Capitalei.

Potrivit știrileprotv.ro, vineri, abia pe la ora 16.00 după-amiază solistul Anthony Kiedis a părăsit hotelul și s-a îndreptat către Arena Națională. A fost rezervat cu presa și nu a făcut declarații.

Ceilalți membri ai trupei au plecat la stadion în jurul orei 17.00.

Potrivit organizatorilor, staff-ul trupei a solicitat amenajarea unei camere de relaxare în backstage, unde Anthony, Flea, Josh și Chad să se poată destinde înaintea show-ului. Această cameră pentru meditație („meditation room”) trebuie să fie cât mai aerisită, luminată natural și amenajată cu draperii, covoare și numeroase plante verzi. Din această încăpere nu trebuie să lipsească o măsuță de cafea, apa plată, berea fără alcool, lumânările parfumate, boluri cu fructe și legume de sezon, brânzeturi și prăjituri din orez.

Pe lângă această cameră destinată exclusiv relaxării înainte de concert, trupa a mai dorit două cabine separate, izolate fonic, în care Chad Smith, toboșarul trupei, și solistul Anthony Kiedis să poată repeta în voie cu o oră înainte de show-ul de pe Arena Națională.

Înființat în urmă cu aproape 30 de ani, de Flea (chitară bas) și Anthony Kiedis (solist), buni prieteni din copilărie, grupul californian Red Hot Chili Peppers a devenit unul dintre numele majore din muzica rock a anilor 1990.

Trupa a lansat până în prezent 10 albume, debutând cu „The Red Hot Chili Peppers” (1984) și continuând cu „Freaky Styley” (1985), „The Uplift Mofo Party Plan” (1987), „Mother’s Milk” (1989), „Blood Sugar Sex Magik” (1991), „One Hot Minute”, „Californication” (1999), „By the Way” (2002), „Stadium Arcadium” (2006) și „I’m with You” (2011).

Una dintre cele mai de succes trupe din istoria rockului, Red Hot Chili Peppers a vândut mai mult de 70 de milioane de discuri, inclusiv 5 LP-uri premiate de mai multe ori cu discul de platină, și a câștigat șapte premii Grammy.

Red Hot Chili Peppers a revenit în forță pe piața muzicală în vara acestui an, odată cu lansarea materialului discografic „I’m With You”, al 10-lea album de studio din cariera grupului californian, după o pauză de cinci ani și după plecarea chitaristului John Frusciante.

Concertul formației Red Hot Chili Peppers, organizat de Emagic, este primul eveniment muzical de pe Arena Națională.