Prima pagină » Știri » Peste 250 de animale AU MURIT într-un incendiu puternic. Pompierii, OBLIGAȚI să meargă pe jos mai mulți kilometri

Peste 250 de animale AU MURIT într-un incendiu puternic. Pompierii, OBLIGAȚI să meargă pe jos mai mulți kilometri

VIDEO. Peste 250 de oi, vaci și un cal au murit. Momentan nu se știe din ce cauză a izbucnit incendiul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Crețu, a declarat, corespondentului Mediafax, că pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință și la un adăpost de animale din localitatea Jariștea, comuna Lopătari.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autospecială de transport și o autoșenilată.

„Autospecialele au ajuns la circa 3 kilometri de zona de manifestare a incendiului, deplasarea făcându-se de acolo pe jos. În momentul sosirii la locul intervenției incendiul se manifesta la locuință pe aproximativ 300 de metri pătrați, un adăpost animale pe aproximativ 350 de metri pătrați și circa 15 tone furaje”, a declarat Crețu.

În urma incendiului au murit 250 de oi, patru vaci și un cal, fiind salvate aproximativ 100 de oi.

Momentan nu se știe din ce cauză a izbucnit incendiul.

Foto: Captură

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?