Peste 30 de persoane au venit în fața Secției 10 de Poliție pentru a-i susține pe cei învinuiți în dosarul privind agresarea ministrului Daniel Barbu

Publicat: 31 10. 2013, 11:37
Actualizat: 01 08. 2014, 14:09

Peste 30 de persoane au venit joi dimineață în fața Secției 10 Poliție din Capitală pentru a-i susține pe Claudiu Crăciun, Alexandru Alexe și pe ceilalți trei învinuiți în dosarul privind agresarea ministrului Daniel Barbu, chemați să dea declarații și să fie înștiințați că au fost puși sub acuzare.

Claudiu Crăciun a ajuns la sediul Secției 10 de Poliție, unde a fost citat ca învinuit, alături de alte patru persoane, în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu. Acesta a stat de vorbă cu grupul de susținători înainte de a intra la audieri.

Protestatarii au pancate pe care scrie „Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic”, fiind amintit în acest sens articolul 35 din Constituție. Un alt mesaj de pe pancartele afișate de protestatari este: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, prin viu grai, prin scris, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile”, respectiv articolul 30 alineatul 1 din Constituție.

Totodată, mulți dintre protestatari și-au prins în piept etichete pe care scrie „lider solidar” sau „lider făptuitor”.

Cinci persoane au fost puse sub învinuire în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu, acestea fiind citate pentru a li se aduce la cunoștință acuzațiile și a fi audiate, a anunțat, miercuri, Parchetul Judecătoriei Sectorului 3.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, cele cinci persoane au fost citate pentru a li se aduce la cunoștință învinuirea în cauza având ca obiect săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, cu prilejul participării, în 17 octombrie, la un protest neautorizat în Centrul Vechi al Capitalei.

De asemenea, cele cinci persoane puse sub învinuire urmează să fie audiate, a arătat Parchetul Judecătoriei Sectorului 3, într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX.

Cele cinci persoane au fost citate de polițiști de la Serviciul Investigații Criminale – Poliția Sector 3, sub îndrumarea procurorilor Parchetului Judecătoriei Sectorului 3.

„Pentru garantarea dreptului la apărare al învinuiților, alte date (inclusiv numele învinuiților și momentul audierii) nu pot fi făcute publice în acest moment”, a precizat sursa citată.

Claudiu Crăciun a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că a fost citat de anchetatori în calitate de învinuit, alături de Alexandru Alexe și alte trei persoane, în legătură cu incidentul din 17 octombrie, în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu.

„Sper ca anchetatorii să reziste presiunilor guvernamentale care au fost exprimate public. În același timp, sunt convins că sutele de mii de protestatari din țară și din stăinătate nu se vor lăsa intimidați de astfel de dosare dubioase, de provocările forțelor de ordine din ce în ce mai prezente și de declarațiile total deplasate ale primului ministru, față de niște proteste care au fost și vor rămâne pașnice, dar hotărâte”, a spus Claudiu Crăciun.

În 25 octombrie, Claudiu Crăciun și Alexandru Alexe au dat declarații la Secția 10 de Poliție din Capitală, în dosarul în care se fac cercetări privind incidentul în care a fost agresat ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Mai mulți martori i-ar fi indicat pe Claudiu Crăciun și Alexandru Alexe ca fiind persoanele care în seara zilei de 17 octombrie au spart luneta mașinii în care se afla ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Tot în 25 octombrie, la Secția 10 Poliție au fost audiate mai multe persoane, unele în calitate de martori.

Ministrul Daniel Barbu declara în 19 octombrie, la Antena 3, că a fost identificat „autorul” incidentului din Centrul Vechi, în persoana „tânărului universitar fără operă” Claudiu Crăciun. „Știm și autorul, îmi permit să-l spun, Claudiu Crăciun, a fost identificat. E păcat, că înțeleg că este un tânăr universitar”, a spus atunci Barbu.

Daniel Barbu a participat în 17 octombrie, de la ora 19.00, la evenimentul „Cafeneaua critică”, în Club A din Centrul Vechi. Câteva zeci de manifestanți veniți la local au întrerupt dezbaterea, au desfășurat pancarte în jurul lui Barbu și au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede și l-au huiduit, întrebându-l „Câți bani ți-ai luat?” și cerându-i demisia.

Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul și au lipit pe mașină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta mașinii, ministrul reușind să plece datorită intervenției forțelor de ordine – polițiști și jandarmi, sosiți de urgență la fața locului.

Poliția Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificați cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.

Șeful Poliției Capitalei, Mihai Pruteanu, declara în 18 octombrie, într-o conferință, că șaisprezece persoane implicate în acest incident au fost identificate, fiind de asemenea identificați și martori care pot furniza informații despre incident.

Inițial, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală in rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Totodată, Ministerul Culturii a înaintat o plângere la Poliția Capitalei, pentru distrugerea autoturismului în care se afla demnitarul. Daniel Barbu a precizat că nu a depus în nume personal nicio plângere în urma incidentului.

Barbu este protejat, din 18 octombrie, de o echipă a Serviciului de Protecție și Pază (SPP), el precizând că s-a simțit „în pericol” în timpul incidentului petrecut în Centrul Vechi al Capitalei.

Premierul Victor Ponta a declarat că a cerut identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, și sancționarea acestora contravențională sau penală, apreciind că o astfel de agresiune este inacceptabilă și că, în lipsa unor măsuri, țara poate fi cuprinsă de anarhie.

La o zi după incident, premierul Ponta l-a anunțat pe ministrul de Interne că jandarmii au mandat clar din partea sa să acționeze „fără complexe” atunci când protestele depășesc „linia roșie” și se transformă în agresiuni și amenințări.

Din 1 septembrie, în Capitală și în mai multe orașe din țară, dar și peste hotare au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roșia Montană.