Peste 300.000 de ouă provenite din Polonia au fost restrase de pe piață. Care este motivul

Publicat: 31 12. 2016, 13:16
Actualizat: 27 03. 2019, 17:21

Vicepreședintele ANSVSA, Mihai Ponea, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că ouăle au fost distribuite dintr-un depozit din Caraș-Severin către supermarketuri din Sibiu, Prahova, Caraș -Severin, Timișoara, Hunedoara și Argeș.

„Avem o alertă în România, a fost emis buletin de analiză cu salmonella tifimurium, fapt pentru care s-a inițiat alertă și de ieri (vineri – n.r.) au fost retrase 330.000 de ouă provenite din Polonia. De ieri până azi colegi din șase județe din România sunt în teritoriu și întocmesc documente, au pus sub sechestru aceste ouă, urmând să fie dirijate la neutralizare. Aceste ouă au fost distribuite din Caraș-Severin către Timișoara, Sibiu, Hunedoara, Argeș, Prahova. În aproximativ 24 de ore, în mai puțin de 24 de ore, datorită noului sistem rapid de alertă, am reușit cu colegii mei, dat fiind faptul că e Anul Nou, să retragem întreaga cantitate de ouă de la raft”, a spus Mihai Ponea.

Potrivit acestuia, ouăle nu au ajuns la consumatori.

Conform aceleiași surse, tulpina de salmonella descoperită este extrem de periculoasă și poate duce la deces, în cazul copiilor și bătrânilor.

„Din peste 2.000 de serotipuri de salmonella sunt două de o gravitate mare: salmonela tifimurium și interitidis; aici este vorba despre salmonella tifimurium care poate produce toxiinfecții alimentare grave și la copii și vârstnici poate produce chiar și decesul”, a spus Mihai Ponea.

Potrivit acestuia, luna trecută trei decese s-au întregistrat în Croația de la ouă provenite de la o fermă din Polonia.