Prima pagină » Știri » Peste 3.200 de țigări de contrabandă, găsite ascunse în torturi de ciocolată

Peste 3.200 de țigări de contrabandă, găsite ascunse în torturi de ciocolată

Peste 3.200 de țigări de contrabandă ascunse în torturi de ciocolată și suma de 14.700 de euro pusă într-un reșou au fost găsite de polițiștii de frontieră vasluieni în timpul verificării unui autocar oprit în trafic pe un drum național din apropierea graniței cu Republica Moldova.

Peste 3.200 de țigări de contrabandă ascunse în torturi de ciocolată și suma de 14.700 de euro pusă într-un reșou au fost găsite de polițiștii de frontieră vasluieni în timpul verificării unui autocar oprit în trafic pe un drum național din apropierea graniței cu Republica Moldova.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, torturile și reșoul electric în care se aflau ascunse țigările de contrabandă și suma de 14.700 de euro au fost găsite atât în bagajele șoferului autocarului înmatriculat în Republica Moldova, cât și în cele ale unuia dintre pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În plus, polițiștii de frontieră au descoperit, în timpul controlului, cantitatea de 200 de litri de motorină într-un recipient de inox și 15 litri de alcool dublu rafinat.

„Pe timpul efectuării controlului, șoferul autocarului a încercat să ofere polițiștilor de frontieră 2.000 de euro pentru a nu fi luate măsurile legale. Polițiștii au adus la cunoștință persoanei că ceea ce încearcă să facă este o infracțiune, respectiv dare de mită, fapt pentru care bărbatul a renunțat. Atât șoferul, cât și pasagerul căruia îi aparțineau o parte din bunurile descoperite în autocar au fost duși în Punctul de Trecere a Frontierei Albița pentru continuarea cercetărilor”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ITPF Vaslui, Denia Lazăr.

Cei 14.700 de euro și bunurile de contrabandă în valoare de aproape 4.000 de lei au fost confiscate, în timp ce șoferul autocarului, în vârstă de 49 de ani, a fost amendat cu 13.000 de lei.

Citește și