Prima pagină » Știri » Peste 40 de decese din cauza Covid-19 și 1.333 de cazuri noi de infectare, în ultimele 24 de ore, în România

Peste 40 de decese din cauza Covid-19 și 1.333 de cazuri noi de infectare, în ultimele 24 de ore, în România

Peste 40 de decese din cauza Covid-19 și 1.333 de cazuri noi de infectare, în ultimele 24 de ore, în România

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 1.333 de cazuri noi de infectare cu Covid-19 și 42 de noi decese. În total, până sâmbătă, au murit 4.402 persoane diagnosticate cu noul coronavirus.

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 665 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până acum, la nivel național, au fost prelucrate 2.210.071 teste. Dintre acestea 23.030 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.305 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.725 la cerere.

Dintre cele 42 de decese (21 bărbați și 21 femei), pacienții infectați cu noul coronavirus erau internați în spitalele din Alba, Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În spitalele din țară sunt internați 6.996 de pacienți infectați cu Covid-19, dintre care 461 sunt internați la ATI.

Până sâmbătă, în România au fost confirmate 111.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 89.119 de pacienți au fost declarați vindecați

Alexandru Rafila anunță când vom avea un vaccin împotriva Covid-19: ,,Ar produce frustrare să ai un remediu şi să nu îl poţi da”

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a precizat – la postul TV Aleph News – că un posibil vaccin împotriva Covid-19 ar putea fi disponibil abia la jumătatea anului 2021.

Rafila a mai precizat că dozele de vaccin trebuie depozitate în condiții speciale, subliniind că „un astfel de vaccin se poate ţine câteva zile la frigider dar nu mai mult, îşi pierde calităţile şi îl faci degeaba”.

Raed Arafat este îngrijorat în privința noului an școlar: „Îl derutează pe copil acest lucru”

Șeful DSU, Raed Arafat, spune că elevii respectă regulile impuse de autorități cât timp sunt la școală, însă, atunci când ies din incinta unității de învățământ, de multe ori sunt așteptați de adulți care nu respectă măsurile, iar aceste lucruri îi vor deruta pe cei mici.

„Este un aspect clar. La poarta școlii, trebuie respectate regulile care se respectă și în școală. În școală, copilul este supus unor reguli clare. Copiii respectă regulile în cea mai mare parte. La poarta școlii, trebuie și părinții, și bunicii să păstreze aceeași regulă, altfel și pentru copil e greu să explici de ce la școală respectă și când iese nu mai respectă, pentru că cel care vine să îl ia nu respectă. Fără să generalizăm, poveștile s-au văzut din anumite școli nu înseamnă că sunt la toate școlile. Trebuie regulile să fie regulă generală. Să înțeleagă părinții că au de respectat reguli de distanțare, portul măștii și la poarta școlii”, spune Raed Arafat la Digi 24.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și