Peste 40.000 de turiști sunt așteptați pe litoral în minivacanța de Paști și 1 Mai
Patronatele hoteliere și agențiile de turism au pregătit pachete specifice fiecărui eveniment, dar și pachete speciale, care să includă întreaga perioadă 27 aprilie – 5 mai, iar prețurile medii pornesc de la 125 de lei de persoană/ noapte la hotelurile de 3 stele. Există și oferte mai ieftine, ce coboară sub 100 de lei de persoană/ noapte, la pensiuni ori hotelurile de două stele, dar fără mic dejun.
„Cei mai mulți și-au făcut planuri de vacanță pentru patru sau cinci zile, în două variante: ori începând cu Paștele, sau după Paști, începând cu 1 Mai și până la sfârșitul săptămânii, adică weekend-ul următor. Cred că foarte multe dintre hoteluri vor fi pline în această perioadă”, spune unul dintre hotelierii din stațiunea Mamaia.
Ofertele cu care au venit proprietarii unităților de cazare de pe litoral sunt variate și cuprind atât oferte simple, numai cu mic dejun inclus în prețul camerei, cât și cu oferte ce includ masa de Paști, excursii ori ședințe de terapie sau SPA.
„Vorbind despre tarife, sunt două tipuri de oferte. Pe de o parte, în marea majoritate a hotelurilor de trei stele sunt oferte standard, adică numai cazare și mic dejun, cu prețuri ce sunt de aproximativ 100, 125 de lei, de persoană pe noapte. Deci majoritatea pachetelor variază în intervalul 350 – maxim 400 de lei de persoană pentru un sejur de trei nopți. Pentru hotelurile de patru stele există două variante. Este varianta simplă: cazare cu mic dejun, iar tarifele variază între 150 și 200 de lei de persoană pe noapte, și există și varianta îmbunătățită, respectiv sunt pachete care pot include începând cu masa de Paști și eventuale alte servicii suplimentare, cum ar fi mese adiacente, excursii și altele. Pachetele acestea mai complexe pleacă de undeva de la 150 de euro de persoană, pentru un sejur de trei nopți”, a precizat și managerul uneia dintre agențiile touroperator de pe litoral.
Cei mai pretențioși dintre turiști pot alege să petreacă minivacanța la un hotel de cinci stele, unde camera dublă standard poate costa peste 3.500 de lei pentru doi adulți, la un pachet de trei nopți de cazare, iar un duplex poate fi închiriat pentru 4.200 de lei/pachetul, pentru patru adulți. Oferta include mic dejun, prânz, acces la saună, jacuzzi, sală de fitness, piscina și parcare. De asemenea, în ziua de Paști se va beneficia și de un dejun festiv, iar în noaptea Învierii de cozonac, vin și ouă încondeiate.
Marea majoritate a turiștilor va alege, ca în fiecare an, Mamaia. În stațiune vor fi deschise în această perioadă aproximativ 90 la sută din unitățile de cazare și se așteaptă ca aici să vină aproximativ 25.000 de turiști.
„Ținând cont și de zilele foarte multe de vacanță, ținând cont că în această perioadă avem Paști și 1 Mai și, de asemenea, evenimente multe la mare, mă aștept ca cel puțin în zona Constanța – Mamaia să avem undeva la peste 25.000 de turiști în această perioadă”, mai spune reprezentantul touroperatorului din turism.
Alte peste 10.000 de persoane vor merge și în Vama Veche, Mangalia, Costinești sau Eforie, în toate stațiunile urmând să fie organizate concerte, se vor deschide cluburile și vor exista și alte modalități de distracție.
De altfel, în sudul litoralului, prețurile la hoteluri și pensiuni, majoritatea de două și trei stele, sunt apropiate ca valoare și mai scăzute decât cele din Mamaia. Astfel, atât în Costinești cât și în Neptun ori Vama Veche, pentru o cameră dublă, la o pensiune ori un hotel de trei stele, turiștii plătesc de la 80 de lei/ persoană/ noapte, dar costurile urcă și aici, în funcție de oferte, până la 180 de lei – 220 de lei camera dublă/noapte.