Peste jumătate dintre utilizatorii de computere apreciază că un software cu funcții de tip "parental control", care oferă părinților posibilitatea de a controla activitatea copiilor în mediul online, este foarte necesar, reiese dintr-un studiu realizat de Gecad Net în ultimul trimestru din 2007. Sondajul a fost realizat online, participând aproximativ 400 de utilizatori unici.
Din totalul celor care consideră necesare astfel de funcții, 24,6% ar dori să aibă la dispoziție o aplicație pentru a proteja copiii de conținutul neadecvat cu care pot intra în contact în mediul online, iar 27,9% ar aprecia ca aceste funcții să fie incluse în pachetul soluției antivirus pe care o utilizează, se arată într-un comunicat al Gecad Net remis. Restul respondenților, în proporție de 47,5%, au spus că nu au nevoie de o astfel de aplicație.
"Unii specialiști consideră că, oricât de bune ar fi aceste soluții, ele filtrează cam 90% din pericolele la care copiii sunt expuși atunci când folosesc Internetul. Rămâne, așadar un procent de 10% care poate fi acoperit prin educație", a declarat, în comunicat, directorul general al companiei, Gabriela Mechea.
Gecad Net, parte a grupului Gecad, furnizează sub brandul Sentinet servicii de securitate IT și soluții integrate pentru siguranța informatică a organizațiilor și pentru crearea de infrastructuri informatice performante.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro