Peste 500 de intervenții medicale în timpul pelerinajului de la Iași

Publicat: 13 10. 2013, 11:43
Actualizat: 29 07. 2014, 17:32

 Peste 500 de persoane au necesitat îngrijiri medicale de la începutul pelerinajului de la Iași, după ce li s-a făcut rău în timp ce așteptau la coadă pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Țăranu de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că de la începutul pelerinajului de la Iași aproximativ 530 de credincioși care așteptau la rând pentru a se închina la sfintele moaște au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar câteva zeci de persoane au fost transportate la spital.

„În total, au fost 530 de intervenții medicale. Sunt oameni care au stat peste zece ore la coadă, iar pe fondul oboselii și a alimentației necorespunzătore au acuzat probleme de sănătate. Mare parte dintre aceștia au primit îngrijiri în zona Mitropoliei, unde se află un punct de prim-ajutor, dar au fost și persoane care au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare”, a precizat Marius Țăranu.

Vineri, în prima zi a pelerinajului, o femeie de 61 de ani care stătea la rând a murit la spital după ce i s-a făcut rău în zona Catedralei, ea acuzând probleme cardiace.

Potrivit jandarmilor, până în prezent aproape 100.000 de credincioși au trecut pe la racla cu moaștele sfintei Cuvioasei Parascheva și ale Sfântului Simeon.

Duminică dimineață, rândul pelerinilor măsura aproximativ trei kilometri, aproape 30.000 de oameni așteptând să ajungă la raclă. În cursul dimineții, o persoană care stătea la rând a apelat la 112, după ce și-a pierdut copilul, o fetiță în vârstă de zece ani. Copilul a fost găsită de forțele de ordine și predat părinților.

Peste 1.200 de polițiști și jandarmi asigură ordinea publică în perioada pelerinajului religios de la Iași, unde sunt așteptați peste 250.000 de pelerini din întreaga țară.

Cel mai important moment al pelerinajului de la Iași va avea loc luni, când este programată Sfânta Liturghie. Slujba se va desfășura în fața Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ștefan cel Mare, și nu în curtea instuției, ca în anii trecuți. La slujbă va asista și premierul Victor Ponta, a anunțat primarul Iașiului, Gheorghe Nichita.

Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Florin Ghețău, corespondenti@mediafax.ro