Controalele, făcute joi, au vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum și pentru sancționarea celor care, deși autorizați, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor, precizează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
După ce au verificat 1.357 de autovehicule, polițiștii au dat sancțiuni legate, în majoritate, de încălcări ale normelor privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, în urma neregulilor constatate, au fost retrase 20 de certificate de înmatriculate și au fost reținute șapte astfel de documente.
La controale au participat și jandarmi, precum și specialiști ai Registrului Auto Român și Metrologiei Legale.