Peste 50.000 de pelerini s-au închinat la moaștele și icoanele de la Catedrala Patriarhală

Peste 50.000 de pelerini s-au închinat la moaștele și icoanele de la Catedrala Patriarhală
Publicat: 27/10/2013, 18:08
Actualizat: 01/10/2018, 09:01

Mii de credincioși au participat duminică la Sfânta Liturghie închinată Cuviosului Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștilor, în timp ce alți peste 15.000 stau zilnic la rând mai bine de 12 ore pentru a se închina moaștelor acestuia și icoanelor împăraților Constantin și Elena aduse din Corint.

Peste 50.000 de pelerini s-au închinat de joi până duminică la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena, în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și din moaștele Sfintei, la icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, la moaștele Sfântului Mare Mucenic Artemie, precum și la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, aflate în baldachinul de pe Colina Patriarhiei.

Pelerinii, unii dintre ei veniți din străinătate, stau la rând și peste 12 ore, în liniște, citind rugăciuni sau acatistele sfinților. Cei mai mulți au spus că merg frecvent în pelerinaj, întrucât simt binefacerile sfinților.

„Aici vin de cinci ani și m-am simțit foarte bine. Față de ceea ce a fost acum, sunt foarte bine în ceea ce privește problemele de sănătate sau de familie”, a spus Maria, din București.

„Plec cu o mare liniște sufletească și multă pace, care se păstrează de la an la an. Nu putem altfel, pentru că îl păstrăm în suflet pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe sfinții care sunt cu noi. Nu pot spune că este ușor, dar vin an de an, iar acum parcă mai mult ca oricând, pentru noul nostru părinte Ciprian (IPS Ciprian, n.r. )”, a spus Ecaterina, din Buzău.

Există un grup constant de pelerini care merge la toate hramurile. „Nu putem spune că sunt 20 -25 sau 30 la sută dintre pelerini care merg constant în pelerinaje. Sigur că la Cuvioasa Parascheva predomină pelerinii din Moldova, la Cuviosul Dimitrie cel Nou, cei din Arhiepiscopia Bucureștilor. Dar în ambele sunt și pelerini din alte zone și chiar din străinătate. Pe lângă ei sunt și unii care au alte scopuri, să mai caște gura, să încerce să intre prin față sau să cerșească”, a spus părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

El a precizat că persoanele care stau la coadă câte 12-14 ore sau care nu se clintesc de la Sfânta Liturighie sunt oameni cu credință și care simt roadele acesteia.

„Încă de la sfârșitul se­colului al XVIII-lea, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dimitrie, la 27 octombrie, se făcea mare «alai» la Mitropolie, adică pelerinaj, cu boieri și popor, în frunte cu Vodă. Alaiul pornea de la Curtea domnească, în sunetul clopotelor care băteau de săr­bă­toare, urca Dealul Mi­tro­po­li­ei și era întâmpinat în ușa bi­sericii de mitropolit, cu Evan­ghe­lia și Crucea, înconjurat de arhierei și de preoți și diaconi. Liturghia era săvârșită de mi­tropolit, împreună cu arhiereii și cu stareții mănăstirilor din București. După Liturghie, Vodă se întorcea la Curtea dom­nească, cu același alai cu care venise la Mitropolie și îm­părțea caftane și slujbe la bo­ieri, ierta pe osândiți și scădea pedepsele cele mari Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”, a mai spus părintele Stoica.

Duminică, la Catedrala Patriarhală au venit și parlamentari, printre care Ecaterina Andronescu, Eugen Bejenariu, miniștrii Doina Pană și Mariana Câmpeanu, precum și consilieri locali.

Sujba a început la ora 8.00, când a fost citit actistul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Apoi, la ora 9.30, a început Sfânta Liturghie, oficiată de patriarhul Daniel și mitropolitul Corintului, înconjurnați de membri ai Sfântului Sinod, preoți și diaconi.

„Sfinții Constantin și Elena au fost trimiși de Dumnezeu să-i elibereze pe creștini de persecuții, să apere unitatea și învățătura de credință a Bisericii, să construiască o mulțime de locașuri de cult în diferite părți ale imperiului și să-i ajute pe săraci, orfani, văduve, mai scurt spus, să facă roditoare Evanghelia lui Hristos în viața societății. La fel și Sfântul Mare Mucenic Artemie, general și prieten al Sfântului Împărat Constantin, nu a lăsat neroditoare credința în Hristos, ci a dat mărturie vrednică de crezare în fața împăratului Iulian Apostatul. Iar pentru aceasta a fost pedepsit cu moarte prin decapitare.Acești sfinți au înțeles vremelnica lor trecere prin această lume drept un pelerinaj sau o călătorie spre patria cerească netrecătoare, o luptă prin credință pentru a câștiga cheia care le-a deschis porțile împărăției cerurilor”, a spus PF Daniel, în cuvântul de învățătură.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mai spus că în lumina vieții creștine, trăită ca un permanent pelerinaj, Sfinții Împărați Constantin și Elena, împreună cu Sfântul Artemie, sporesc în aceste zile bucuria tuturor pelerinilor care cinstesc sfintele lor icoane și moaște, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

„În aceste zile de binecuvântare și de bucurie pe care ni le oferă Hristos-Domnul prin sfinții săi, vă felicităm pe toți pentru venirea dumneavoastră la București și ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească evlavia și osteneala, râvna și dărnicia, cu darurile sale cele bogate și netrecătoare, cu sănătate și mântuire, cu pace și bucurie, cu ajutor în familia și în activitatea dumneavoastră, cu ani mulți și binecuvântați, pentru a spori în credință și în iubire frățească, în sfințenie și fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, spre bucuria sfinților și spre dobândirea mântuirii. Amin”, a mai spus patriarhul Daniel.

Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de țărani din satul Basarabi, în sudul Dunării, aparținând în vremea aceea regatului Bulgariei. Acesta a purtat din fragedă pruncie lupte acerbe pentru a dobândi o viață virtuoasă, în post și rugăciune. Într-o zi, pe când se dusese cu animalele la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi și a strivit puișorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotărât, pentru pocăință, să lase desculț timp de trei ani, fie iarnă, fie vară, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el a fi ca o crimă. Mai târziu, s-a atașat unei comunități monastice, iar după ce a ucenicit cele ale ascultării, s-a retras în pădure, unde și-a statornicit adăpostul într-o peșteră, aproape de râul Lom, neștiut de oameni și aducând zi și noapte rugăciunile și lacrimile sale ca ofrandă lui Dumnezeu.

Cunoscând dinainte ziua morții sale, s-a întins între două lespezi de piatră și și-a dat în pace sufletul lui Dumnezeu. Au trecut ani mulți și lumea uitase de existența acestui pustnic, până într-o zi când, la trei veacuri după moartea sfântului, o inundație a făcut ca apele râului să urce până la peșteră. Curentul a ridicat lespezile de piatră și a purtat cu el, îngropat în noroi, trupul rămas nestricat. După alți 100 de ani, sfântul i-a apărut în vis unei fetițe bolnave de duh necurat, poruncindu-i să ceară părinților ei s-o ducă la malul râului, pentru a-și afla tămăduirea. De cum s-a aflat această vestire, o mare mulțime de oameni, în frunte cu clericii din episcopie, a însoțit familia fetiței până la locul în care, mai înainte, locuitorii observaseră deja o lumină misterioasă și credeau că este o comoară. S-au pus pe săpat și imediat au descoperit trupul sfântului, întreg și strălucind de harul Duhului Sfânt. Fetița s-a vindecat pe loc. Trupul sfântului a fost transportat cu mare cinstire până în satul Basarabi, unde alte vindecări s-au petrecut. Atunci, poporul a venit din toate părțile să cinstească moaștele Sfântului, a mai spus patriarhul Daniel.

Domnitorul Țării Românești a trimis preoți și slujitori ca să constate această descoperire minunată și să-l aducă pe sfânt la București, la biserica Curții domnești. Aceia l-au luat pe sfânt și au plecat spre București, dar când au ajuns aproape de Ruse, lângă o fântână, boii n-au mai vrut să meargă. Văzând această minune, cei trimiși s-au sfătuit și au hotărât să înjuge la car doi junci tineri neînvățați, ca să vadă încotro vrea sfântul să meargă. Și așa s-a întors sfântul la Basarabi, în mijlocul satului și a rămas acolo. Trimișii domnitorului s-au întors la București și au povestit cele petrecute. Domnitorul a trimis apoi alți oameni și a pus să se ridice, pe cheltuiala lui, o biserică în sat.

PF Daniel a vorbit și despre minunile făcute de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.

„Sfântul a făcut, de-a lungul vremii, multe minuni. Ca ocrotitor al Bucureștiului, a păzit ca un străjer, de pe Dealul Mitropoliei, locuitorii de pe malurile Dâmboviței. În vremurile de necaz, racla cu sfintele sale moaște era scoasă în procesiune pe străzile Capitalei. Așa s-a întâmplat în timpul epidemiei de ciumă bubonică din anii 1813-1814, numită și «ciuma lui Caragea», pe atunci fiind domnitor Ioan Gheorghe Caragea. Mureau zeci de oameni zilnic. La cererea domnului, s-a făcut procesiune cu moaștele Cuviosului Dimitrie. Drept răsplată pentru ajutorul invocat, epidemia a scăzut în intensitate, locuitorii Capitalei reușind să scape de cumplitul blestem. Sfântul Cuvios Dimitrie a răspuns rugăciunilor credincioșilor și pe timp de secetă, când sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse ravagii mari în agricultură. Legat de procesiunea de atunci a rămas și o întâmplare hazlie. Ploaia a căzut chiar din timpul pelerinajului, încât «Vodă, boierii și norodul care erau după sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi», aveau să scrie cronicile vremii. Și holera din 1831 au stârpit-o rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. La cererea generalului Pavel D. Kiseleff, președintele Divanului Țării Românești de atunci, în data de 15 septembrie, moaștele Sfântului au fost duse pe Câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse, a preoților și credincioșilor, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi”, a mai spus Întâistătătorul BOR.

Începând din anul 2008 a devenit o tradiție ca, în fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou să fie aduse în Capitală, spre bucuria credincioșilor, moaște ale sfinților și odoare sfinte, care se păstrează în lăcașurile de cult ale Bisericilor Ortodoxe surori.

Procesiunea „Calea Sfinților” a fost de fiecare dată momentul în care oaspeții sfinți au fost întâmpinați de clerul și credincioșii români, apoi conduși către baldachinul împodobit din curtea Catedralei Patriarhale, împreună cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena.

La rândul lui, mitropolitul Corintului a adresat credinicioșilor rugămintea de a se ruga pentru poporul grec.

Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, începute în 24 octombrie, se vor încheia marți 29 octombrie. Delegația Bisericii Greciei care a adus la București icoana Sfintei Împărătese Elena și icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare se va întoarce în Grecia marți după-amiază.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa