Prima pagină » Știri » Peste 60 de percheziții în Suceava ce vizează fapte de corupție legate de protecția mediului, desfășurate de procurorii DNA

Peste 60 de percheziții în Suceava ce vizează fapte de corupție legate de protecția mediului, desfășurate de procurorii DNA

Peste 60 de percheziții în Suceava ce vizează fapte de corupție legate de protecția mediului, desfășurate de procurorii DNA

DNA anunţă, joi, că procurorii au dispus cercetarea penală şi măsuri preventive faţă de 17 inculpaţi, în dosarul de corupţie pe linie de protecţie a mediului de la Suceava. Trei persoane au fost reţinute, iar 14 plasate sub control judiciar.

Funcţionarii publici sunt acuzaţi că nu au consemnat în procesele verbale de control toate neregulile şi ar fi anunţat firmele că urmează controale, iar pentru aceste servicii, suspecţii cereau între 300 şi 2.000 de lei.

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unor măsuri preventive, începând cu data de 29 martie 2023, faţă de un număr de 17 inculpaţi.

În cursul zilei de miercuri, procurorii au făcut 64 de percheziţii în acest dosar.

Astfel, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de:

– ROTARU OVIDIU, comisar de mediu în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Botoşani,

– RADEŞ FLORIN, consilier în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani

– POPOVICI LILIANA, comisar de mediu în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Botoşani

Cele trei persoane sunt acuzate de săvârşirea, în forma autoratului, a complicităţii şi a instigării, a unor infracţiuni de:

– abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

– fals intelectual,

– luare de mită,

– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

De asemenea, a fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de 14 persoane.

Este vorba despre trei comisari de mediu în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Botoşani , Ureche Silvia Lucia, Stoica Gabriel, Ciobanu Cristian Nicolae, dar și alte 11 persoane, majoritatea oameni de afaceri.

„În perioada aprilie – octombrie 2022, inculpaţii menţionaţi mai sus, funcţionari publici în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Botoşani şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, prin încălcarea dispoziţiilor din legi primare, în contextul activităţilor de inspecţie şi control desfăşurate în domeniul protecţiei mediului la diverşi agenţi economici şi unităţi administrativ – teritoriale (comisari de mediu) ori în contextul activităţii de emitere/revizuire/acordare viza anuală cât şi de urmărire a îndeplinirii cerinţelor legislaţiei de mediu din actele de reglementare (consilier în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului)”, a transmis DNA.

Se desfășoară urmărire penală și față de alte persoane

Persoanele vizate ar fi omis să ateste în documentaţia de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislaţiei de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformităţi/încălcări ale legislaţiei de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicat sancţiunile legale.

„Cu titlu de exemplu precizăm că inculpaţii, funcţionari publici, nu ar fi aplicat sancţiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetaţie despre care cunoşteau că ar fi fost provocate intenţionat, în aceeaşi manieră procedând şi în cazul unor depozitări nelegale de deşeuri din construcţii şi demolări.

În acelaşi context, o parte dintre funcţionarii cercetaţi în prezenta cauză ar fi permis accesul la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii unor agenţi economici pe care i-ar fi anunţat cu privire la sesizările/controalele care îi vizau ori alte controale tematice/inopinate care urmau să se desfăşoare”, a mai transmis DNA.

Procurorii precizează că, pentru “serviciile” prestate, inculpaţii ar fi pretins de la persoanele favorizate sume de bani cuprinse între 300 – 2.000 lei precum şi alte foloase necuvenite.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

„La data de 30 martie 2023, inculpaţii Rotaru Ovidiu, Radeş Florin şi Popovici Liliana urmează să fie prezentaţi Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a mai transmis DNA.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri ... vezi toate articolele

Citește și