Prima pagină » Știri » Peste 70 de persoane, audiate la DIICOT în dosarul „mafia cărnii”

Peste 70 de persoane, audiate la DIICOT în dosarul „mafia cărnii”

Peste 70 de persoane au fost audiate la DIICOT, joi, în dosarul "mafia cărnii", urmând ca procurorii să ia noi declarații de la inspectorul Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Cluj și de la consilierul ANSVSA cercetați în această cauză.

Potrivit surselor citate, până joi la ora 18.00 au dat declarații în fața anchetatorilor peste 70 de persoane.

Audierile continuă, la DIICOT urmând să dea noi declarații și doi dintre cei cercetați – un inspector de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Cluj și un consilier de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară.

În acest dosar, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziții domiciliare în 18 județe, în cadrul unor acțiuni vizând destructurarea a două grupuri infracționale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate și trafic de influență, informează instituția, într-un comunicat de presă.

Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracționale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziționat, prin intermediul unor societăți comerciale din România, carne și ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operațiunile reale fiind evidențiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.

„După achiziționarea reală a mărfurilor din alte state UE, membrii grupării înregistrau livrări fictive către firme «fantomă» din alte state comunitare – coordonate de către exponenții palierului extern, neidentificați, până în prezent. Marfa din România era livrată scriptic în Bulgaria, Ungaria sau Cipru, pentru neîncărcarea societăților românești cu TVA de plată, marfa fiind, în fapt, vândută pe piața românească fără înregistrarea în documentele contabile – «la negru»”, a precizat DIICOT.

De asemenea, susțin procurorii, există suspiciunea că rețeaua achiziționa marfă, fără plata TVA, din Olanda, Polonia, Marea Britanie și Germania, direct prin firme „fantomă” ale rețelei și apoi o vinde pe piața internă, „la negru”, la un preț apropiat de valoarea cu TVA, însă mult sub prețul pieței, „fapt ce reprezintă concurență neloială în raport cu societățile comerciale ce derulează același tip de activitate însă fără încălcarea prevederilor legale”.

O altă modalitate de acțiune a rețelei presupunea livrarea, de către marii producători de pe piața de carne din România, de marfă către societăți comerciale din Bulgaria și Ungaria, de unde marsa se întorcea în România, prin societăți de tip „paravan”, care ulterior erau abandonate, iar produsele erau vândute pe piața internă fără înregistrarea tranzacțiilor în documentele contabile, potrivit DIICOT.

„Această modalitate de acțiune presupunea concursul direct al producătorilor autohtoni de carne și produse de origine animală la activitățile ilicite derulate de gruparea în cauză”, au precizat procurorii.

Anchetatorii mai arată că, în derularea activităților ilegale, membrii rețelei ar fi folosit mai multe firme deținute în mod direct sau prin interpuși, „asupra cărora decideau când și cum vor fi implicate în cadrul fiecărui circuit financiar ilicit, cantitățile și prețul pe fiecare partidă de marfă tranzacționată, întocmeau sau dispuneau întocmirea de documente fictive prin care să justifice circulația mărfurilor și ordonau plățile”.

„Activitățile ilegale cu privire la care există suspiciunea implicării grupării impun înregistrări de achiziții/livrări de bunuri ori servicii fictive și neînregistrarea unor tranzacții în actele contabile ale societăților controlate și plăți pentru astfel de operațiuni, cu scopul de a scoate sume de bani din gestiunea firmelor cu o altă destinație decât cea declarată, pentru a diminua baza impozabilă ori pentru a șterge urmele unor tranzacții frauduloase, vânzări sub prețul de achiziție, distrugerea unor documente în baza cărora au circulat mărfurile și altele similare”, potrivit DIICOT.

Anchetatorii susțin că există suspiciuni de punere în circulație de produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate și amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse în consum.

De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering aparținând soției unuia dintre membrii grupării, pentru a fi preparate și oferite spre consum.

DIICOT susține că activitățile infracționale au fost sprijinite și de angajați de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, precum și de lucrători din cadrul Poliției de Frontieră.

Direcția de Investigare a Infracțiunii de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, joi, că în urma audierilor din acest dosar au fost reținute zece persoane, pentru care procurorii vor cere instanței arestarea preventivă.

Procurorii DIICOT au precizat că, în această cauză, printre cei cercetați sunt un inspector de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Cluj și un consilier de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară.

Potrivit DIICOT, inspectorul de la OPC Cluj este suspectat de trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat.

În cazul consilierului de la ANSV, în cursul zilei de miercuri s-a dispus extinderea și începerea urmăririi penale, fiind suspectat de favorizarea făptuitorului.

În urma acțiunii DIICOT, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut mai multe controale la depozitele de carne, din București și din județele Iași, Bistrița-Năsăud și Cluj. Inspectorii ANPC au dispus ca aproape 230 de tone de carne și produse din carne, între care și marfă expirată din noiembrie 2013, să fie retrase de pe piață.

Potrivit șefului interimar al ANPC, Marius Dunca, începând de joi, vor fi controlate supermaketurile din toată țara.

Cazul legat de „mafia cărnii” a fost inițiat de SRI la începutul anului 2013, fiind vorba de o rețea de crimă organizată transfrontalieră specializată în fraudă fiscală de mare amploare, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

Citește și