Participanții la miting s-au adunat, joi, la ora 16.00, cu pancarte și lumânări aprinse în mâini, pentru a doua zi consecutiv, după ce s-au mobilizat pe rețelele de socializare, în Piața Gabor Aron din Târgu Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ei au scandat numele lui Beke Istvan Attila, dar și „Lăsați-l în libertate, nu suntem teroriști”, „Dreptate pentru Istvan”, „Puneți-l în liberate”, „Și mâine venim și vom fi tot mai mulți”, „Beke Istvan e nevinovat”, după care au plecat, în coloană, către Primăria Târgu Secuiesc, unde s-au oprit și i-au cerut primarului Bokor Tibor să iasă în fața mulțimii.
Totodată, i-au strigat edilului: „Să iasă primarul”, pe care l-au numit „trădător de țară” și „să plece (primarul – n.r.) la Mediaș, de unde a venit”, iar alte scandări au fost „Suntem azi aici și vrem dreptate”, „Căutăm dreptate”.
Lozinci precum: „Trădător de țară” au fost strigate și la adresa președintelui Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor.
Manifestanții au avut și un mesaj pentru mass-media națională. Astfel, pe două pancarte negre, manifestanții au scris cu litere albe: „Rușine, mass-media românească, iarăși manipulare, nu pierdeți nicio șansă să instigați la ură împotriva comunității maghiare. Cine-și va cere scuze?” și „Suntem maghiari, condamnăm violența, terorismul, dar și manipularea”.
De la primărie, manifestanții au plecat către sediul Poliției, numărul acestora crescând pe parcurs la circa 800.
„Aici este o bombă”, „Beke este nevinovat”, „Dreptate pentru Beke Istvan” și „Mass-media românească este minicnoasă” și „Cine este maghiar, este cu noi”, au scandat participanții în fața sediului Poliției.
Oamenii au huiduit, după care au plecat spre Judecătorie și Parchet, de unde se vor întoace în Piața Gabor Aron.
Mitingul de solidaritate cu Beke Istvan Attila nu este autorizat.
„Nici astăzi manifestarea nu este autorizată, dar jandarmii asigură măsurile de ordine în zonă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectortului Județean de Jandarmi Covasna, Petronela Corodeanu.
Și miercuri după-amiază, aproximativ 500 de persoane s-au adunat în centrul orașului Târgu Secuiesc, pentru a protesta față de arestarea lui Beke Istvan, ei având pancarte cu mesajul: „Je suis Beke Istvan”.
Ei au spus că Beke Istvan e un tată și un om „superb”, care a păstrat tradițiile maghiare și a organizat evenimente culturale.
Tatăl său a spus că acesta nu este capabil să facă asemenea daune comunității în care trăiește și poporului din care face parte.
„La noi nu au venit migranți și a trebuit să facem noi teroriști și uite că s-a făcut”, spunea tatăl lui Beke Istvan.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Covasna, Petronela Corodeanu, manifestarea de miercuri nu a fost autorizată. Ea a spus că nu au fost înregistrate incidente și nu au fost date sancțiuni contravenționale.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism l-au prins pe Beke Istvan Attila, membru al formațiunii extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria (HVIM), în urma unor percheziții care au avut loc în noaptea de luni spre marți, acesta fiind pus sub acuzare pentru că ar fi intenționat să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să-l detoneze în public, marți, la manifestările de Ziua Națională organizate la Târgu Secuiesc.
Curtea de Apel București a admis, marți noapte, propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Beke Istvan.
Sesizarea la DIICOT despre acest caz a fost făcută în 23 octombrie de către Serviciul Român de Informații, care a arătat că membri ai organizației autohtone din județul Covasna a grupării naționalist-extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate”, ai cărei lideri se află în contactul direct al coordonatorilor formațiunilor ungare extremiste „Mișcarea pentru o Ungarie mai bună” (JOBBIK), HVIM, respectiv „Oastea Haiducilor” – recunoscută de către Oficiul pentru Protecția Constituției din Ungaria drept structură cu profil terorist – desfășoară, în scopul îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, acțiuni împotriva ordinii constituționale de natură a pune în pericol securitatea națională.
Pe teritoriul României activează HVIM Transilvania, entitate care, prin structura ideologică și modelul acțional respectă tiparul mișcării ungare, președinte fiind din anul 2014 Szocs Zoltan. În prezent, HVIM activează în România pe raza județelor Cluj, Covasna, Harghita și Mureș.
Mișcarea radicală, al cărei nume se referă la numărul de comitate pe care le avea Ungaria Mare, înainte de Tratatul Trianon, a avertizat că, din cauza „calomniilor absurde”, se va adresa tribunalelor internaționale, presei internaționale și organizațiilor pentru drepturile omului.
Beke Istvan, acuzat de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive, este în arest preventiv, dar decizia Curții de Apel București nu este definitivă, contestația urmând să fie judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Anchetatorii au găsit la perchezițiile din Covasna, la imobilul folosit de Beke Istvan Attila, sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acționarea de la distanță, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar și un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.
Beke Istvan Attila nu apucase să asambleze materiile explozive și dispozitivele atunci când au avut loc perchezițiile. Dispozitivul, dacă ar fi fost asamblat, cu materiile explozive pe care le avea la dispoziție și cu acționare de la distanță, putea produce victime, au precizat surse din rândul anchetatorilor.
Bărbatul amenajase și un poligon de tragere, însă nu au fost găsite și arme de foc sau dintre cele pentru care este necesară autorizarea. De asemenea, au fost găsite la percheziții și aproximativ 400 de articole pirotehnice.