Peste o tonă de artificii și petarde deținute fără autorizație, confiscate de polițiști
Potrivit Poliției Județene Constanța, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au făcut zece percheziții la Constanța, Medgidia, Techirghiol și Cerchezu, la locuințele unor persoane suspectate că ar deține articole pirotehnice fără autorizație, o parte din acestea provenind din furt.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat din locuința unui bărbat din Constanța 850 de kilograme de petarde și artificii. Acesta a prezentat o factură de proveniență doar pentru o parte din articolele pirotehnice, însă nu era autorizat să desfășoare astfel de operațiuni. De asemenea, din locuințele altor doi bărbați, din Medgidia și din Techirghiol, au fost confiscate 200 de kilograme de materiale pirotehnice pentru care aceștia nu aveau acte de proveniență sau autorizație pentru astfel de operațiuni.
În acest caz au fost întocmite dosare penale pentru operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.