Peste șase milioane de litri de bere vor curge anul acesta la Oktoberfest, de la Munchen
Cea mai mare sărbătoare populară din lume, Oktoberfest de la Munchen, care a debutat în acest weekend, va aduce statului încasări record, în condițiile în care se estimează că, în cele 16 zile de petrecere, vor fi consumați peste șase milioane de litri de bere, relatează AFP.
Petrecerea anuală, care a ajuns la cea de-a 174-a ediție, așteaptă circa șase milioane de vizitatori, un număr record pentru Munchen, a cărui populație abia depășește 1,2 milioane de persoane.
Anul trecut, la această sărbătoare au fost consumați 6,9 milioane de litri de bere – în halbe de un litru, singura măsură disponibilă – însă Oktoberfest a durat atunci cu două zile mai mult. De asemenea, în 2006, petrecerea a adus capitalei bavareze aproape un miliard de euro, din care 450 de milioane au fost recolțați chiar de la locul petrecerii, în timp ce 300 de milioane au provenit de la hotelurile care s-au umplut de turiști cu această ocazie.
La ediția de anul acesta, în afară de gardienii privați au mai fost desfășurați încă vrei 300 de polițiști, printre care se află și unii însoțiți de câini care detectează materialul explozibil.
Măsurile de securitate s-au înăsprit în comparație cu anul trecut, când scandalurile și încăierările între consumatorii de bere s-au soldat cu circa 300 de plângeri pentru lovire și vătămare corporală, din care 61 au fost cauzate de halbe folosite drept arme de luptă. Agenții de pază au confiscat, atunci, 220.000 de halbe de bere goale, pe care amatorii de suveniruri intenționau să le ia cu ei la plecare.