Peste un miliard de euro pentru construirea autostrăzii TÂRGU NEAMȚ-IAȘI

Publicat: 29 03. 2019, 08:42

„Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea de fonduri UE și dezvoltarea proiectelor în parteneriat-public privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură așteptate de mulți ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiții în parteneriat public-privat autostrada Târgu-Neamț – Iași, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare și realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, iar efectele economice de atragere a investițiilor în această regiune, dar și sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză București-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de vineri a Guvernului.

Șeful Executivului a adăugat că la începutul lunii următoare proiectul va fi deschis investitorilor care doresc să aloce sume pentru construirea autostrăzii.

„La începutul lunii aprilie proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să își asume proiectarea și construcția acestei autostrăzi. Așa cum am menționat, voi monitoriza cu prioritate ca și la acest obiectiv toate procedurilor să se realizeze cu rapiditate”, a conchis Dăncilă.