PETRCERE DE REVELION 2015. Circulație restricționată în centrul Capitalei, pentru petrecerea din Piața Constituției
PETRCERE DE REVELION 2015. Tot pentru petrecerea de Revelion din Piața Constituției va fi oprită circulația, de miercuri, ora 23.30, până joi, la ora 02.00, pe bulevardul Libertății, între bulevardul Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie.
În perioada restricțiilor de trafic, șoferii pot circula pe rutele ocolitoare Calea 13 Septembrie – bd. Libertății – Piața George Coșbuc – bd. Regina Maria, strada Izvor – strada Hașdeu – Splaiul Independenței, bd. Unirii – Piața Unirii – Splaiul Independenței – strada Hașdeu – strada Izvor – Calea 13 Septembrie.
Petrecerea de Revelion din Piața Constituției, la care accesul este gratuit, va începe miercuri, la ora 21.00. Pe scenă vor urca o serie de artiști precum Smiley, Loredana, Andra, Delia, Alex Velea, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Giulia și trupa Vama.
Concertele vor fi completate cu momente artistice susținute de Mirror Dancers – un spectacol-surpriză care îmbină dansul cu tehnologia luminoasă de ultimă generație, Freakquency – un spectacol de dans în care breakdance-ul întâlnește muzica clasică și cultura urbană, Invaders Show – un performance de dans, lumini și lasere, care aduce pe scena bucureșteană cel mai mare robot de entertainment din lume, alături de DJ Cyborg și Cyborg Girls.
PETRCERE DE REVELION 2015.Trecerea în 2015 va fi marcată printr-un tun de lumină lansat către cer, urmat de un show de artificii.