Petrecerea organizată de Băsescu alături de colegii de facultate a ținut până în zori
Petrecerea organizată de președintele Traian Băsescu alături de foștii săi colegi de facultate a durat până în zorii zilei, iar la întâlnire au participat peste 50 de colegi de academie ai șefului statului.
Președintele Traian Băsescu a sărbătorit cu foștii colegi de facultate, la vila de protocol din Neptun, 31 de ani de la absolvirea Facultății de Marină Civilă, specializarea Navigație și Transport Maritim a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanța.
Peste 50 de colegi ai președintelui au început să sosească la petrecere miercuri seara, de la ora 19.00, însoțiți de soții sau copii, ei intrând cu mașinile direct în incinta complexului de protocol. Toți aveau buchete mari de flori pentru soția președintelui, Maria, care și-a serbat onomastica miercuri seara.
Întâlnirea de anul acesta a fost programată încă de anul trecut, când la revederea după 30 de ani de la absolvire președintele Băsescu i-a invitat la Cotroceni pe foștii lui colegi din promoția 1976 a Facultății de Marină Civilă, specializarea Navigație și Transporturi. Locul a fost însă schimbat, fiind aleasă vila de protocol a președintelului. (Mediafax)