Prima pagină » Știri » Philip Hammond va demisiona dacă Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii

Philip Hammond va demisiona dacă Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii

Philip Hammond va demisiona dacă Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii
Ministrul britanic de Finanțe, Philip Hammond, a anunțat că își va da demisia în cazul în care conservatorul Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii, potrivit Euronews.

„Intenționez să demisionez după audierea de miercuri a premierului (noul prim-ministru va fi desemnat miercuri, 24 iulie, n.r.)”, a declarat Hammond.

Euronews notează că cel mai probabil Hammond ar urma să fie oricum demis în cazul în care Johnson va deveni prim-ministru, în condițiile în care acesta din urmă, favorit pentru ocuparea funcției de premier, ar urma să le solicite tuturor membrilor Guvernului să accepte posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord pe 31 octombrie.

„Sunt sigur că nu voi fi demis pentru că am de gând să demisionez înainte de ajunge în acest punct”, a spus Hammond duminică.

„Presupunând că Boris Johnson devine prim-ministru, înțeleg că el a impus anumite condiții pentru a fi membru în Guvernul său, inclusiv acceptarea unui Brexit fără un acord pe 31 octombrie. Aceasta este o idee cu care nu aș putea fi niciodată de acord”, a adăugat ministrul.

Hammond este un puternic opozant al unei ieșiri din Uniunea Europeană fără acord și a avertizat săptămâna trecută că Marea Britanie „va pierde controlul” asupra mai multor sectoare importante ale economiei în cazul unui astfel de scenariu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani